Membrii Noii Drepte sunt nemulţumiţi de faptul că în Timişoara există o “mafie extrem de meticuloasă şi bine coordonată”.
“Această mafie imobiliară, care se ocupă nestingherit şi cu alte infracţiuni sub ochii nepăsători ai autorităţilor, acţionează în toate oraşele mari din România, punând mâna pe case, vile, spaţii, bunuri, uneori chiar străzi întregi. Nesimţirea celor implicaţi în aceste afaceri nu are limite, după cum bine se ştie. Mulţi oameni care au muncit o viaţă întreagă sunt aduşi în pragul disperării de un sistem corupt până în măduva oaselor pe o parte, şi de nişte vecini insuportabili pe de alta”, transmit membrii organizaţiei Noua Dreaptă într-un comunicat de presă.
Ei susţin că mulţi timişoreni au reclamat această problemă la poliţie, primărie, tribunal, însă fără succes.
“Problema trebuie pusă pe tapet din nou şi din nou, pentru că din tăcerea şi din frica majorităţii tăcute şi speriate se naşte tupeul borfaşilor şi al bandiţilor, care lucrează în cârdăşie cu oamenii sus-puşi. Afacerile lor trebuie demascate, problema trebuie conştientizată şi rezolvată. Nu se mai poate ca oamenii simpli să fie victime în propriile lor case, să fie terorizaţi de o minoritate obraznică pe propria lor stradă, în propriul lor oraş, în propria lor ţară! Este revoltător ce se întâmplă! Trebuie să luăm atitudine, trebuie să ieşim în stradă, pentru a ne solidariza cu timişorenii şi românii care suferă la ei în bătătură din cauza unor grupuri infracţionale protejate”, mai spun membrii roganizaţiei Noua Dreaptă.
Marşul va începe la ora 13, în Piaţa Traian şi va continua pe Podul Decebal, Prefectură, cu final în Piaţa Sf. Gheorghe, la ora 16.
Citiți principiile noastre de moderare aici!