Noua organigramă a Primăriei Timișoara a fost aprobată de consiliul local în 15 iunie, la patru zile de când a fost prezentată de Dominic Fritz. Primăria are 644 de posturi: trei demnitari, zece consilieri personali pentru primar și viceprimari și 630 de angajați în aparatul de specialitate al primarului. Aceștia se împart în: 67 de funcționari publici de conducere, 479 de funcționari publici de execuție, un personal contractual de conducere și 83 personal contractual de execuție.
Sindicatul angajaților din instituția de pe C.D. Loga a contestat încă de la început noua organigramă. A cerut dezbatere publică, dar reprezentanții primăriei au explicat că nu este nevoie de dezbatere.
O parte din angajații PMT au primit deja decizii legate de posturile lor. Își pierd funcțiile în noua organigramă, dar unii vor putea să se mute pe alte funcții.
„Această reorganizare nu este o chestie de performanță. Vorbim despre funcționalitate, nu despre performanță”, explica edilul-șef.
Cine sunt angajații care au mers în instanță
33 de oameni și Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara l-au dat în judecată pe primar, dar și consiliul local. Cer, de fapt, „suspendarea executării actului administrativ”. Acțiunea a fost înregistrată în 28 iulie, la Tribunalul Timiș, iar prima înfățișare a fost programată pentru ziua de luni, 9 august.
Reclamanții sunt: Adrian Aldea, Laura Prelucan, Mirela Cipu Păun, Ana Georgiu, Alina Belu, Mirela Goșa, Oana Cristina Munteanu, Mihai Vâlceanu, Iudit Bere Semeredi, Elena Tischer, Adrian Amedeo Bere Semeredi, Sergiu Daniel Chiș, Cristian Caragiov, Cristian Hoarcă, Mircea Mara, Lavinia Raluca Bucățea, Cosmin Claudiu Colongin, Rodica Aurelian, Florian Adrian Crișovan, Adela Florina Bălăjel, Mioara Vasilica Aștefănoaie, Adrian Petru Colojoară, Cristina Prodan, Andrei Bandrabur, Paul Naidinov, Vasile Florin Alexandru Cioca, Vlad Raul Cheța, Doina Violeta Purdea, Gabriela Violeta Borcsi, Culiță Chiș, Marius Ilie Suciu, Alexandru Rogobete și Mirela Adriana Toc.
Conform noii organigrame, Primăria Timișoara are 11 direcții (două generale – n.r.): Direcția Secretariat General, Direcția Management Intern, Direcția Economică, Direcția Relații Comunitare, Direcția de Evidență a Persoanelor, Direcția Patrimoniu, Direcția Calitatea Vieții, Direcția Generală Urbanism și Planificare Teritorială, Direcția Incubator de Proiecte, Direcția Generală de Investiții și Mentenanță și Direcția Tehnică.
În organigramă mai sunt și cinci servicii, Serviciul Comunicare, Serviciul Managementul Deșeurilor și Salubritate, Serviciul Managementul Deșeurilor și Salubritate, Serviciul Juridic și Serviciul Sport și Baze Sportive, precum și un Compartiment Planificare Strategică și Monitorizare Investiții și Biroul Situații de Urgență.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XA vrut el fizz sa isi aduca in primarie pana si pe cei din urma lipitori de afise, sa le dea tuturor ceva zgarci de ros, insa nu are experienta lui robulache. Iar asta ne costa. A infiintat o gramada de comiteti si comitii fiecare cu directori, adjuncti, vici, consilieri, sfatuitori, advisori etc iar pe ai robului, multi taietori de frunze la caini, i-a pastrat. Multum fizz, speram sa reusesti sa faci auditul ala de personal pana expira mandatul, ca Bolojan o putut, ala de la Caras o putut, nu doar ai dat din cioc pe fb. Despre asta vorbim, imediat e gata primul an de mandat si tu nu ai facut nimic inafara de a infiinta noi posturi si de a decarta bani asocitatiilor de partid care ne fac planuri si studii si care aduc arta pe strazile si trotuarele toate sparte ale acestei intunericite unitati teritoriale cu titlu de oras doar in acte.
-
Te simti cu musca pe caciuloi ca esti pe lista? Anonimatul e bun si el la ceva. Vezi ca ANOFM are o lista lunga de posturi, dar nasol la ele e ca trebuie sa muncesti…
-
Esti printre cei 33? De competenti ce sunt pleaca. Robu a schimbat de mai multe ori organigrama primariei si nu am vazut stiri sau sa se dea cineva cu curu de pamant.
Las’ ca marge treaba si fara Rodica Aurelian, Doina Purdea, Gabriela Borcsi, Culiță Chiș. Mergeti ba in privat daca sunteti asa mari valori
Cum sa isi piarda scaunelele in care frecau menta toata ziua?Aloo,se fac angajari la Lidl,laComtim,la Avicola Crevedia…
-
In sfarsit jegul ala de aurelian va zbura din primarie!
Sinecuristii sunt deranjati?
mas bucura ca pt cateva mizerii de acolo (borcsi, bere, culita) din lista sa zboare afara, pacat ca cusculita cica deja e pe alta post,
Edilul sef explica ca organigrama asta este o chestie de functionalitate.La aproape un an de zile de la alegeri.Se intelege de aici ca pana acum au fost pe pauza,sau ca functionalitatea nu a functionat cum trebuie,Nu mai conteaza oricum,Robu a fost un primar rau
-
Minti cum respiri. 1. Fritz a intrat pe post in ianuarie. 2. orice schimbare trebuie analizata, numai tu esti asa destept de poti reorganiza o primarie in doua zile. Iti dau adresa lui Robu sa mergi sa il pupi?
-
Da, primaria trebuia reorganizata in 2 zile. Prima data ca din momentul in care a hotarat sa candideze trebuia sa aiba un plan de reorganizare, apoi in timpul de cand a fost votat, pana a preluat postul planul trebuia perfectional pana la ultimul angajat si in prima sedinta de cl pus pe masa la vot planul!
-
Planul a existat. Ii cunosti tu pe oamenii din primarie? Stii tu care sunt buni si care nu?
-
Afara cu voi!
-
-
-
-
Mai taci naibii, slugarnic de incompetenți cu carnet de partid care esti…
Se pare ca unii redactori isi incaseaza salariul dupa numarul de cuvinte . De aceea se ajunge la situatii hilare in care se repeta sau prezinta acelasi lucru in doua moduri diferite. Din ”intelepciunea” lui Amalia care s-a molipsit de la colega Roxi ” …cinci servicii, Serviciul Comunicare,, Serviciul Managementul Deșeurilor și Salubritate, Serviciul Managementul Deșeurilor și Salubritate…” Adica in primaria TM salubrizarea este la patrat :))) Sunteti varza tovarasi
Desfiintam 80 de posturi si creem alte 100. Are sens…
Multe interese deranjate, o structura mafiota facuta in ani distrusa, normal ca o sa sara multi. Acesti angajati sabotau primaria din interior, sa fie clar.
Nu vad de ce i-ai plange de mila la oricare din lista, daca sunt asa competenti sigur isi gasesc slujbe mai bine platite in privat.
La privat daca angajatorul nu e multumit de performanta ta pleci fara discutii.
Hahaha au mers putorile in instanta. Mancati voi cariciu! Nu mai e robu primar sa beliti matzu in birou la racoare
Acu e acu Domnii si doamnele vor castiga in instanta si domnul FRITZ se va trezi cu doi pe un post plus plata salarilor restante,cheltuielile de judecata!O sa dea o palma la rahat.Reducem 80 de persoane,angajam 100 si reincadram alti 80.Optica moderna de primar
Pleaca niste pilosi incompetenti cu,carnete de partid si vin altii cu alte carnete de partid . De la USR clar trebuie sa fie tineret ca astia nu au in partid oameni peste 40 de ani cu ceva scoala experienta . Mai vorbim la anul cat de buni au sa fie cei noi adusi pe criteriul de carnet de partid .
630 de angajați în aparatul de specialitate al primarului, am citit bine ???? Cam multi, probail 1/3 sint in plus. De ce la privat un angajat poate sa rezolve mai multe sarcini si la stat NU ????
Zece consilieri personali pentru primar ???, cam multi, foarte multi !!!!!!!
-
dupa ca ce sunt 10 il mai si consileaza prost.
-
Eu zic ca cel mai bine e sa ne trimiti si noua organigrama la care ai lucrat in weekend pentru ca e clar ca ai ajuns la un numar exact si ar fi de folos sa vedem si noi unde se mai pot da afara. Orasul iti va multumi!
Acum serios vorbind, problema nu e neaparat numarul ci cat de competenti sunt. Ca probleme sunt destule de rezolvat in oras. Daca te uiti pe Fb la Fritz, la fiecare postare are vreo 1000+ comentarii cu probleme din oras. Pentru asta ai nevoie de oameni, dar nu de genul plimbatorilor de dosare …
-
primaria Berlin are 300 de angajati..
33 este o cifră simbolică ce ne arată că Fritz se luptă cu Iisus Hristos (care avea 33 de ani când a învins răul). O să plătească primăria o căruță de bani din bani publici și îi va angaja din nou.
Dacă vrei să scapi de angajați definitiv faceți obligatorie vaccinarea cu Pfizer și în scurt timp – cam un mandat – cei ce nu vă vor da in judecată pentru abuz și încălcarea libertăților vă vor părăsi. Cât mai e ajutorul de înmormântare?
A plătit și Robu fapte din astea…
Vai și-amar ! Tanda pe manda, structura de funcționari va fi mai mare cu 20 ! Adica ZERO EFICIENTIZARE, doar reglări de conturi. PENIBIL ! Pe banii noștri ! Oare de eficientizare, performanța, grad de încărcare, rezultate, o fi auzit Dl Fritz ? Zece consilieri ? Bai da nu va e rusine ???? 644 posturi ???? Unde e DIGITALIZAREA, eficienta ??? O primărie a unui oraș aflat intr-o continua decădere, mizerie, haos, un oraș/primar FĂRĂ PROIECTE, doar gargara de la începutul mandatului ! Rusine sa va fie, pe banii noștri, ai proștilor ! Nicio problema, vin și următoarele alegeri !
-
Tu si o gramada de alti oameni aveti impresia ca totul se schimba peste noapte. Nu poti sa dai oameni de la statul roman afara fara repercursiuni (familii mai degraba, ca este mare rudenia si prostia) asa ca totul trebuie gandit si facut cu cap ca sa scapi definitiv de lipitorile respective. Bravo FRITZ si la MAI MULTE!
-
Ceea ce nu înțeleg…cum să dai puțini afară și să angajezi mulți?
Se tot lauda cu eficientizarea și digitalizarea, păi???
Și nu înțeleg pentru ce o grămadă de consilieri și o grămadă de posturi noi înființate?
Nu prea sustin aceste reorganizari pentru ca ele sunt facute de obicei de ochii lumii si pentru a aduce in functii oamenii de partid.
Mai bine le dadea mai multe sarcini la aceeasi oameni. In privat orice patron de firma face asa. Mentine su chiar creste numarul de angajati, dar cu scopul de a face mai mult, de a se extinde in activitate. Si daca facea asa fritz din astia 33 multi plecau singuri.
Asa daca astia castiga in instanta si e suficient sa castige 1 la un complet de judecata, nu toti 33, au dat peste cap toata organigrama noua.
In cazul similar firea a fost foarte desteapta. Cand a vrut sa puna taxa de poluare pentru zona centrala a bucurestiului si a zis ca 400 de oameni au anuntat ca vor contesta hcl-ul s-a oprit pentru ca doar 1 era nevoie sa castige ca sa obtina anularea. Si 1 din atatia e mare sansa sa aiba avocat bun, sa nimereasca un judecator cu o alta vedere si pa.
Dar asta e diferenta intre un primar cu echipa cu experienta in spate si niste trotinetisti penali absolventi de nimic.
Pe dna Toc ati bagat o la urma :))…..va baga dna Toc in buzunar pe toti …evantual prin abuz da ….dar abea ca asteapta sa intrati pe gheara ei
Cum naiba sa aibâ o primărie 644 de angajați ? Chiar trăim într-o țară de nebuni.
-
Nu ai inteles nimic…labarii astia de la USR dau afara 80 de oameni si angajeaza alti 100. adica, pe baza matematicii invatate de mine, maresc organigrama primariei cu inca 20 de trantori, asta dupa ce in toamna au marit-o cu alti 10 (consilieri ai lui fritz si ai celor doi viceprimari). USR este cea mai mare minciuna si frauda.