Municipalitatea are de decontat facturi în valoare de 3 milioane de lei către firma constructoare a noului corp de clădire de la Spitalul de Copii. Potrivit lui Robu, urgent era să se plătească 800.000 de lei, care reprezintă ordine de plată, iar firma Sulfatim și-ar fi primit jumătate din bani. În orice caz, edilul-șef spune că nu înțelege cum o firmă care preia o lucrare nu are forță financiară să susțină șantierul.
Problemele cu banii au apărut, așa cum primarul a declarat în mai multe rânduri, după furtuna din toamna anului trecut, când municipalitatea a avut de plătit reparații la diverse clădiri din oraș în valoare de peste 20 de milioane de lei. Iar banii din cotele defalcate din impozitul pe venit, primiți de la București, nu ajung nici măcar pentru societățile din subordine, darămite pentru alte firme contractate.
„O firmă, când ia o lucrare, trebuie să aibă atâta forță încât să-și susțină puțin ceea ce face. Eu i-am învățat rău pe toți, cu ghilimelele de rigoare, că am plătit extrem de prompt, întotdeauna. Mă rog, erau toate etapele procedurale urmate, ajungea cu bun de plată, mi se prezenta, dădeam imediat drumul la plată, că aveam de unde. Acum nu mai putem plăti atât de prompt. Deci noi avem datorii, nu sunt cu titlu de arierat. Au în total vreo 3 milioane de primit, dintre care 1,5 milioane sunt de acum câteva săptămâni. Eu nu sunt Mafalda, nu am puteri magice să înmulțesc banii, ei merită, dar trăim în niște realități”, a explicat primarul Timișoarei.
Robu s-a plâns din nou de faptul că în fiecare dimineață trebuie să stabilească felul în care împarte banii orașului.
„Eu în fiecare dimineață am un tabel cu vreo 360 de poziții de plată și mă uit câți bani avem, unde trebuie plătit. Zi de zi. Și am grijă ca primăria să meargă înainte și orașul să se dezvolte. Ar fi foarte simplu să fac cum au făcut alții, să dau la Direcția Economică. Unii dramatizează imediat. Nu e o situație de dorit, eu nu contest că oamenii au linii de credit deschise care au ajuns la saturație, că au bilete la ordin, că au diverse instrumente la care fac recurs, dar trebuie să aibă și ei o rezervă proprie. Nu e în regulă să te bazezi pe faptul că partenerul îți plătește a doua zi. Le-am spus să stea calmi, că urgență pentru ei este 800.000, le-am dat 300.000 o dată, le-am dat 50.000 și le-am dat și astăzi 50.000. Deci, au deja 400.000 primiți din cei 800.000. Pentru o firmă, păi să nu poți să faci tu rost de 400.000 de lei?”, a completat edilul-șef.
Primarul nu știe de când este cea mai veche datorie, dar spune că abia cu ultimele facturi, depuse recent la primărie, s-a ajuns la aproape 3 milioane de lei. Spune însă că nu este o datorie uriașă.
Potrivit directorului general al firmei Sulfatim, cele 3 milioane de lei înseamnă lucrări efectuate pe vreo șase luni.
„Cele 3 milioane sunt cam munca pe șase luni, degeaba spune dumnealui că numai ce au venit facturile. Noi am început anul trecut prin februarie sau martie. Am fost la dumnealui în nenumărate rânduri și i-am explicat că nu avem potențial să susținem lucrări de milioane. Și chiar dacă am avea, de ce aș face din buzunarul meu? Au niște angajamente, ne-au promis că să mergem cu facturile și la cotele defalcate le achită”, a explicat Marius Șandru pentru Tion.ro.
Șeful Sulfatim: Nu o să merg spre faliment pentru nimeni
Potrivit lui Șandru, urgent ar fi să se achite facturile de 800.000 de lei, din care s-ar fi plătit jumătate, pentru că acestea reprezintă angajamente de plată, bilete de ordin către terți furnizori sau subcontractori. El spune că primăria și Sulfatim nu au stabilit un termen în care să fie achitate facturile.
„Conform contractului, nu avem un termen. Scrie în cel mai scurt timp în contractul preluat de noi de la Prompt. 800.000 sunt angajamente de plată asumate prin instrumente, bilete la ordin către terți furnizori sau subcontractori, dar datoriile sunt mai mari. Acești 800.000 de lei sunt imperios necesari. Dumnealui a ieșit săptămâna trecută și a spus că ne achită tot”, ne-a mai spus directorul Sulfatim.
Robu dă asigurări că firma își va primi „banii care sunt critici”. Mai mult, edilul-șef spune că primăria încă nu a primit bani de la guvern și că nici măcar nu există prevedere bugetară pentru acest obiectiv.
„Își vor primi acești bani care sunt critici. Noi nu am încălcat nicio clauză contractuală, ei riscă să încalce, nu noi. Anul acesta nu am primit bani de la guvern, nu există prevedere bugetară în momentul de față. Am trimis o adresă prin care implicarea guvernului, chiar și cu 90%, pentru că acest spital nu deservește numai Municipiul Timișoara, nici măcar numai jud. Timiș, nici măcar numai Banatul. Deservește toată partea de vest, dar la ei vin părinți cu copii cu diverse afecțiuni inclusiv din Botoșani, din Dobrogea, din toate zonele țării. Anul trecut, Ministerul Sănătății ne-a dat abia la final de an. Tot efortul financiar pe tot anul e făcut de noi”, a conchis Robu.
Primarul spune că municipalitatea va plăti atunci când va avea fonduri toate datoriile. Probleme sunt însă și la societățile din subordinea municipalității. Reprezentanții firmei care lucrează la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” susțin că există riscul să oprească și lucrările, dacă nu mai au bani să-și plătească furnizorii. Lucrările au mai fost oprite pentru o perioadă anul acesta, tot din cauza facturilor neplătite de primărie.
„Există riscul să oprim lucrările, nu mai avem fonduri să continuăm. Există acest risc… mai trebuie să închidem clădirea, aproximativ 20-30% și să începem interioarele, am început o mare parte din interioare. Eu i-am spus primarului că în 21 de ani de activitate n-am avut un incident de plată. În momentul în care o să am, din cauza Spitalului de Copii și a Primăriei Timișoara, m-am oprit, nu o să merg spre faliment pentru nimeni. O să continuăm într-un ritm în care să putem să finalizăm, că durează doi ani, cinci ani, zece ani… asta este”, a mai spus Șandru pentru Tion.ro.
La Spitalul de Copii, ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat încă din mai 2014. S-au împlinit așadar patru ani de șantier, iar clădirea tot nu e gata. Au fost probleme mari și cu firma constructoare, care a intrat în insolvență, dar și cu proiectul, iar lucrările au fost preluate de altă societate: Sulfatim. Vreme de mai bine de un an nu s-a lucrat nimic acolo. Chiar dacă lucrările vor fi gata anul acesta, nu se știe data de la care clădirea va fi și funcțională, pentru că încă nu s-au găsit banii necesari pentru dotări.
Corpul B al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” ar urma să găzduiască șapte secții ale spitalului. Clădirea amplasată în Piața Regina Maria va avea demisol, parter și șase etaje, conform proiectului, licitația pentru execuție fiind câștigată de firma Prompt, la valoarea de 39,3 milioane de lei fără TVA, adică aproape 47 de milioane de lei cu tot cu TVA, ceea ce înseamnă 10 milioane de euro. Societatea a intrat însă în insolvență, iar lucrările au fost preluate de firma Sulfatim, care s-a angajat să le finalizeze.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2047185″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!