Noii aleşi locali ai Timişoarei vor fi instalaţi în funcţie vineri la ora 13. Uniunea Social-Liberală a obţinut cel mai mare număr de consilieri în urma alegerilor locale din 10 iunie, 15 aleşi, PDL are cinci mandate, Uniunea pentru Timiş va avea patru consilieri, iar marea surpriză a acestui scrutin, PP-DD va intra în consiliul local, având trei reprezentanţi.
Noii consilieri locali ai Timişoarei sunt: Petru Ehegartner, Dan Aurel Diaconu, Sorin Grindeanu, Radu Dimeca, Traian Stoia, Ciprian Jichici, Radu Ţoancă, Dorel Bogluţ, Andrei Petrişor, Ramona Olteanu, Vasile Vesa, Romaniţa Jumanca, Ciprian Bogdan, Alfred Simonis, Vasile Ruşeţ – USL, Gheorghe Nodiţi, Ovidiu Ciuhandu, Constantin Ştefan Sandu, Simion Moşiu, Adelina Larissa Tîrziu – PDL, Adrian Orza, Elena Wolf, Bogdan Herzog, Flavius Boncea – UpT, Mircea Purceld, Vasile Caprea şi Lucian Taropa – PP-DD.
Tot vineri va fi validat şi va depune jurământul şi noul primar ales al Timişoarei, liberalul Nicolae Robu. Dacă reprezentanţii PNL Timiş l-au desemnat pe cel care va ocupa funcţia de viceprimar în persoana lui Dan Diaconu, PSD Timiş nu a făcut încă un anunţ oficial cu privire la celălalt post de viceprimar, dar favorit este Sorin Grindeanu, iar o decizie în acest sens urmează să fie luată în aceste zile la nivelul conducerii organizaţiei. La învestire este aşteptat şi preşedintele PNL Crin Antonescu, dar deocamdată nu se ştie dacă acesta va putea participa sau nu la ceremonie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!