Recent, Horia Bugarin, primarul Dumbrăviței, a declarat pentru Tion că atunci când vine vorba de solicitările cu care oamenii vin în audiență, cele mai multe dintre acestea sunt legate de partea de urbanism.
„Foarte multe probleme ridicate de cetățeni sunt legate de urbanism. Până acum, în general, lucrurile se rezolvau într-o formă sau alta – nimeni nu prea știe cum […]
În unele cazuri este vorba despre probleme vechi, reluate, și atunci când oamenii solicită documente își dau seama că, de fapt, ceea ce era în trecut nu mai pot face în viitor pentru că avem un Plan Urbanistic General (PUG), pentru că anumite lucruri le verificăm mai amănunțit decât se verificau în trecut. Toată lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să ne conformăm cu toții prevederilor legale”, explica Bugarin în aprilie.
La finalul anului 2023, la Dumbrăvița a fost votat noul Plan Urbanistic General (PUG) al comunei, la 21 de ani după aprobarea ultimelor documente urbanistice. Comuna are de atunci și un regulament local de urbanism aferent.
Din păcate, în absența unor reglementări impuse printr-un PUG, la Dumbrăvița s-au ridicat diverse construcții profitându-se de moment, fără o viziune pe termen lung. Documentația, atât de necesară, a fost tergiversată, spre bucuria „dezvoltatorilor” care au putut opera fără să țină cont de norme și de calitatea vieții locuitorilor.
„Fostul PUG expirase in 2012 și a beneficiat de o prelungire până în 2014. De atunci localitatea noastră rămăsese fără reglementare urbanistică generală, și tot de atunci a început haosul urbanistic ce a generat teama de abuzuri și celebrul slogan «fără blocuri intre case»”, spunea primarul Dumbrăviței în 2023.
Noul PUG asigură utilizarea rațională a teritoriului, conservarea naturii, dar și limitarea procesului de extindere necontrolată. Totodată, implementează politici privind zonele protejate, protecția mediului și calitatea locuirii – prevederi care și-au propus să pună capăt unei perioade de dezvoltare haotică.
PUG-ul, de fapt, dă direcția de dezvoltare pe zone, pe cartiere, indică nevoia de dezvoltare a infrastructurii educaționale, sugerează soluții de optimizare a traficului, evidențiază zonele în pericol de inundații etc.
Cu ocazia aprobării acestuia, pentru transparentizarea Biroului Urbanism, pe site-ul Primăriei Dumbrăvița a fost implementată o secțiune specială unde pot fi consultate documentațiile urbanistice – de la PUG, la Certificatele de urbanism, Autorizațiile de construire etc.
Asta înseamnă că cetățenii pot urmări foarte simplu online ce se întâmplă cu solicitările lor, pot studia situația pe ani și pot afla ce reglementări din domeniul urbanismului sunt în vigoare.
Cum toate aceste informații sunt disponibile online, am vrut și noi să vedem care a fost evoluția documentelor urbanistice în Dumbrăvița, în ultimii ani, mai exact între 2016 și 2023. Pe scurt, se poate observa că în perioada 2017-2020 (deci pe vremea fostei administrații) au fost emise cele mai multe Autorizații de construire (AC) și Certificate de urbanism (CU). Cam tot în aceeași perioadă s-au făcut și cele mai multe intabulări. Treptat, numărul acestora a început să scadă până la finalul anului 2023.
Certificatul de urbanism este un document care împreună cu Autorizația de construire permit realizarea, reabilitarea sau modificarea unei construcții. Cele două merg mână în mână pentru că în absența Certificatului de urbanism, nu se poate obține Autorizația de construire. Obținerea acestora precedă construcția propriu-zisă.
Cele mai multe Certificate de Urbanism au fost eliberate în 2019 (primul an de pandemie în România), iar cele mai puține în 2023. În ceea ce privește Autorizațiile de Construire, cele mai multe au fost emise în 2021, și cele mai puține tot în 2023. Cele mai multe intabulări s-au făcut în 2017, iar cele mai puține în 2016. Situația pe ani poate fi consultată mai jos:
2016
- Certificate Urbanism – 1.482
- Autorizații Construire – 780
- Intabulări – 354
2017
- Certificate Urbanism – 1.838
- Autorizații Construire – 1.036
- Intabulări – 1.028
2018
- Certificate Urbanism – 1.731
- Autorizații Construire – 1.011
- Intabulări – 762
2019
- Certificate Urbanism – 1.853
- Autorizații Construire – 1.162
- Intabulări – 852
2020
- Certificate Urbanism – 1.670
- Autorizații Construire – 1.223
- Intabulări – 932
2021
- Certificate Urbanism – 1.377
- Autorizații Construire – 1.317
- Intabulări – 579
2022
- Certificate Urbanism – 1.012
- Autorizații Construire – 785
- Intabulări – 492
2023
- Certificate Urbanism – 950
- Autorizații Construire – 673
- Intabulări – 372
Trimite articolul
XPe intelesul nostru, al prostimii, de acum incolo doar cei cu cojones adevarate mai pot construi. Restul mai un gard, mai un cotet de caine si cam atat. Sau vand la aia dotati. Lasa ca-i bine, suntem eco si verzi ca rahatul de rata si ne caram cu bicicletele. La fel ca cei din Africa, ca acolo a progresat omenirea si acolo se traieste bine, printre verdeata.
Poate pune si trotuare de la Agronomie pana la Tristan Țara si prin cartier pana la IKEA plus statii STPT la Decathlon! De trecere pentru pietoni intre Decathlon si țepgros nu mai zic!
-
Tine de Timisoara
-
Terenul de lângă Selgros aparține de Primăria Timișoara.un prim pas pentru realizarea unui proiect de trotuar ar fi dezmembrarea parcelei de teren ,astfel încât terenul ce se vede in afara gardului Selgros sa poată ajunge in domeniul public(terenul din afara gardului este tot proprietatea Selgros!Singura zona unde poate interveni Primăria Dumbrăvița este vis a vis de Ikea ,unde este o zona neurbanizata deși proprietarul a făcut dezmembrare fara puz
An fost obligat de Bugarin sa dau drept de șmecher sa pot construii pe o stradă de pământ ce o pietruiesc eu din banii mei rușine usr ne trimiteți in gura lupului!
-
Nu-i asa ca stai pe o strada proprietate persoana fizica(cum are si “zeita” la care te inchini, Alina Sperlea), unde primaria nu are voie sa investeasca?
Cat despre taxa de smecher, nici tu nu crezi ce scrii, dar cand iti livreaza Alinuta niste rahat, hop si tu cu ventilatoru’!
Capul sus, mai ai o luna de zile de imprastiat rahat, sa vada si Alinuta ce harnic esti, poate te ia ospatar la chefurile de la lac! -
Puteți fi mai explicit? Ce ,,drept de șmecher”?
Dumbravita ar trebui incorporata in Timișoara si punct, sa foloseasca PUG-ul Timișoarei si sa isi plătesca taxele in full catre TM si asa se folosesc de infrastructura orașului fara sa cotizeze.
Mult prea tarziu… sau ma aflu si eu in vorba aiurea ?