În cadrul acestui sistem de colectare a deșeurilor, este necesară respectarea câtorva reguli simple, astfel încât fiecare deșeu să ajungă în recipientul care îi este destinat. Fiecare persoană poate contribui în acest fel la îmbunătățirea mediului și a condițiilor de viață din județ.
În pubela galbenă, destinată zonelor urbane, vor fi colectate doar deșeurile reciclabile golite de conținut: hârtie și carton (cutii, ambalaje alimentare, caiete, cărți, ziare, reviste), plastic (PET-uri, folie de plastic, pungi și ambalaje din plastic, flacoane de șampon, detergent) și metal (doze aluminiu, tetrapack – cutii de lapte, de tomate, sucuri, conserve, tuburi de alimente, folie de aluminiu). Aceleași categorii de deșeuri vor fi colectate și în sacul galben, care va fi distribuit în zonele rurale.
Pentru a reduce volumul deșeurilor din pubela galbenă / sacul galben, ambalajele trebuie să fie strivite sau pliate, iar sticlele de plastic (PET-urile) depuse fără dop.
Ambalajele din sticlă (sticle și borcane) vor fi depozitate în recipiente de tip clopot, de culoare verde, amplasate în locații cât mai accesibile din fiecare localitate.
În pubela neagră vor fi colectate deșeurile reziduale, cum ar fi: resturi alimentare (ex: carne, pește, produse lactate, etc.) și alte deșeuri ce nu pot fi reciclate (ex: mucuri de țigarete, conținutul sacului de la aspirator, etc.).
În mediul rural, deșeurile biodegradabile (resturi de legume sau fructe, coji de ouă, crengi, frunze, iarbă, fân, etc.) nu se vor colecta, ci vor fi depozitate în compostoarele cu care vor fi dotate gospodăriile. Compostul rezultat va putea fi folosit în gospodărie (de ex. în agricultură).
Deșeurile speciale (voluminoase = piese de mobilier, covoare și mochete, saltele; periculoase = baterii uzate, lacuri și vopsele, medicamente expirate, polistiren, ulei uzat, diverși solvenți) vor fi colectate separat de cele reziduale și de cele reciclabile, în cadrul unor acțiuni trimestriale special organizate și anunțate în prealabil.
Încheierea noilor contracte cu populația din Timișoara va începe în luna iulie. Respectarea regulilor de colectare separată a deșeurilor reprezintă o obligație legală pentru toți cetățenii. Nerespectarea lor se poate sancționa conform legislației în vigoare.
Puteți citi AICI ghidul colectării selective în detaliu.
Zonele în care RETIM implementează acest sitem de colectare sunt:
Zona 1: Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Remetea Mare, Sânmihaiu Român, Șag, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Dudeștii Noi, Fibiș, Foeni, Giulvăz, Mașloc, Otelec, Parța, Peciu Nou, Săcălaz, Sânandrei, Șandra, Satchinez, Variaș, Becicherecu Mic, Checea, Iecea Mare, Pișchia, Uivar, Săcălaz.
Zona 0: Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Coșteiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițichidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad de la Marina.
(986487)
Citiți principiile noastre de moderare aici!