Joi, 18 februarie, de la ora 11, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT) a avut loc o nouă întâlnire cu mediul de afaceri organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT). De această dată, una în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Constricții, în care s-au prezentat noutățile din legislația privind construcțiile.
Evenimentul s-a adresat cu prioritate companiilor din domeniul construcțiilor, dezvoltatorilor imobiliari, instituțiilor și organizațiilor implicate în dezvoltare urbană, primăriilor locale și oricăror antreprenori interesați.
Participarea a fost gratuită, astfel că nu mai puțin de 95 de reprezentanți ai societăților comerciale din domeniu s-au înscris pentru a participa.
Discuțiile s-au bazat pe Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții și alte acte normative, fiind atinse teme precum proprietatea, post-recepția și garanția și calitatea în construcții referitor la instalații. Seminarul a fost susținut de Vergina Popescu, inspector șef al Inspectoratului Județean în Construcții Timiș.
Nu este primul seminar al CCIAT
Seminarul a făcut parte din programul anual de informare al CCIAT, însă, spre deosebire de altele, cele cu serviciile deconcentrate din județ, care s-au desfășurat sub egida Prefecturii, acesta a avut loc sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții. Ultima întâlnire asemănătoare de la CRAFT avusese loc în urmă cu aproximativ șapte ani.
„Acum, pe noi ne-a interesat foarte mult să fie prezenți cei care au interes (vizavi de aceste modificări – n..r), adică care lucrează în acest domeniu și cei care doresc informația de la sursă direct. Așa cum vedeți de fiecare dată, ne preocupăm ca firmele să aibă informațiile proaspete privind reglementări, noile reglementări legislative. Noi suntem tot timpul la zi cu reglementările și vrem să le să le ducem și către mediul de afaceri”, a declarat Florica Chiriță, președintele CCIAT.
Ca specialist în domeniu și reprezentând și co-organizatorul a vorbit șefa Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, Vergina Popescu, cea care a și ținut seminarul. Aceasta a explicat de a ales temele acestuia.
„Abordăm prevederile legislației care nu se înțeleg sau care nu se abordează destul de bine în domeniul nostru. Am ales ca și prim punct proprietatea, responsabilitatea și obligațiile. Și așa, vedem cu toții că nu este o zi în care să nu auzim despre o explozie, despre un incendiu, despre ceva ce se întâmplă în interiorul unei construcții. După aceea, recepțiile și garanțiile, pentru că avem foarte multe sesizări în care cetățenii spun «nu am cartea tehnică, nu știu de unde să mă duc, nu știu ce să fac».
În momentul în care am un certificat al unei construcții, acel certificat trebuie să-l țin până la sfârșit și este însoțit de niște documente. (…) În domeniul instalațiilor, după revoluție, a venit o explozie de materiale, o explozie de tehnologii. (…) Vedem că se tot schimbă ceva, se îmbunătățește ceva, deci de aceea am ales și calitatea în construcții”, a spus, printre altele, și Vergina Popescu, inspector șef la Inspectoratul Județean în Construcții Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!