Vă reamintim, reprezentanții Poliției Locale au reușit, la ordinul primarului Nicolae Robu, în urma unei solicitări făcută de tion.ro, să instaleze din nou camere de supraveghere în pasajul pietonal. De data aceasta, camerele video au fost puse atât la intrarea, cât și la ieșirea din pasaj.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră continuă constatările și verificările în ceea ce îi privește pe conducătorii de mopeduri și motociclete care nu respectă indicatoarele rutiere ce interzic accesul prin pasajul de la str. Jiul cu Republicii, pasaj destinat pietonilor și bicicliștilor. Astfel, în ultimele 10 zile au fost surprinși de camerele video instalate în zonă un număr de 17 conducători de mopeduri și motociclete care au trecut prin pasaj, iar trei dintre aceștia au și fost identificați și sancționați”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Oamenii legii îi atenționează pe conducătorii de motociclete și mopeduri că nu pot scăpa de Big Brother și că se va face tot posibilul pentru a fi identificați cei ce nu-i respectă pe pietoni. Amenzile ajung la 435 de lei și 2 puncte penalizare la permis.
„Atragem din nou atenția conducătorilor de motociclete și mopeduri că în zonă sunt instalate indicatoare rutiere care le interzic pătrunderea prin pasaj deoarece cetățenii au reclamat în mai multe rânduri că, din cauza faptului că acesta este închis, în interior aerul devine irespirabil”, mai spun oficialii Poliției Locale.
Amenzile sunt cuprinse între 290 și 435 de lei și 2 puncte penalizare la permis, conform OUG 195/2002.
Citiți principiile noastre de moderare aici!