Primarul Timișoarei afirmă că în ultimii ani găsirea bradului de Crăciun a devenit o sarcină tot mai dificilă pentru reprezentanții primăriei.
„Văd că este și greu să găsești un pom de Crăciun frumos. Nu e unde. Au fost prin Caraș-Severin, nu știu pe unde, și nu au găsit nimic mulțumitor. Cei pe care i-au găsit sunt asimetrici, n-au găsit niciunde, efectiv. Anul trecut am avut un pom din curtea cuiva, acum doi ani a fost găsit de domnul Bere (Adrian Bere, directorul Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara – n.r.) pe nu știu ce coclauri”, a spus Robu.
Astfel, anul acesta, din lipsă de alternative, va fi importat unul din Italia.
„Acum vine din Italia, de unde se furnizează. Nu știu cât costă, că nu mă ocup eu de detaliile astea. Biroul de Evenimente organizează Târgul de Crăciun, ei se ocupă. Prețul o să vedem… Presupun că nu se aduce un singur pom, pentru noi”, a mai spus Robu.
În anii viitori, edilul-șef al Timișoarei și-ar dori achiziționarea unui brad artificial, în fapt o structură metalică pe care să fie așezați mai mulți brazi naturali mai mici.
„Eu mă întrebam de ce nu avem un pom artificial, unul sintetic, care să țină ani de zile. Mă gândeam la o structură metalică pe care, printr-un sistem de prindere, să fie puși brazi naturali mai mici”, a explicat Robu.
Bradul de Crăciun va fi instalat în Piața Victoriei până pe 1 decembrie, când va avea loc deschiderea Târgului de Crăciun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!