Prefectul a declarat că în judeţul Timiş există un deficit de peste 2.500 de hectare de teren, suprafaţă care ar trebui retrocedată proprietarilor de drept. Mai mult decât atât, peste 850 de hectare de teren sunt fac deja obiectul unor decizii irevocabile, însă comisia de fond funciar nu are de unde să le dea proprietarilor de drept.
„Nu putem sta pasivi, pentru că toate aceste sentinţe prevăd sancţiuni în cazul în care nu sunt puse în aplicare”, a spus Băcală. El a afirmat că Prefectura Timiş a indentificat două soluţii pentru această problemă. Într-o primă fază se vor identifica parcele în localităţile limitrofe celor care nu mai au teren disponibil şi se vor inventaria terenurile care aparţin Administraţiei Domeniilor Statului şi staţiunilor de cercetare agricolă. Dacă aceste terenuri nu vor acoperi necesarul, Băcală afirmă că ultima soluţie ar fi să le fie acordate despăgubiri băneşti proprietarilor.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!