Oficialii Primăriei Timişoara au încercat din nou să instituie taxa de habitat pentru persoanele fizice, în valoare de 40 de lei pe an, după ce această propunere s-a lovit de un val de nemulţumire în anii trecuţi, când nu s-a reuşit adoptarea ei.
Taxa ar fi trebui să constituie un venit cu destinaţie specială, fiind fundamentată de necesitatea reabilitării faţadelor clădirilor monumente istorice în vederea sporirii confortului urban şi îmbunătăţirii imaginii municipiului Timişoara, motivau reprezentanţii administraţiei publice locale.
Această nouă taxă de habitat ar fi urmat să fie plătită, de anul viitor, de către toţi contribuabilii persoane fizice cu domiciliul în Timişoara care deţin în proprietate imobile, clădiri sau terenuri, pe raza municipiului. Valoarea era stabilită la 40 de lei pe an, urmând să fie achitată în două rate egale până la 31 martie 2013, respectiv 30 septembrie 2013. Se propunea chiar şi plata unor majorări de întârziere.
După lungi discuţii legate de necesitatea introducerii acestei taxe, de ce să plătească cei din centru la fel ca cei de la periferie, de ce să plătească doar persoanele fizice şi nu şi cele juridice şi de ce să cotizeze timişorenii la refacerea imobilelor de patrimoniu, aleşii locali au hotărât să renunţe la instituirea acestei taxe. Prevederea privind taxa de habitat a fost retrasă la propunerea consilierului Ciprian Jichici.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat marţi, cota de impozitare care se aplică valorii de inventar a clădirii la calcularea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice se stabileşte la 0,75 la sută pentru 2013, deşi unii consilieri ar fi vrut ca această cotă să fie de 0,5 la sută. Amendamentul depus în acest sens de consilierul local Ovidiu Ciuhandu a fost respins la vot după ce primarul Gheorghe Ciuhandu a făcut apel la consilieri să se gândească serios la această propunere.
„Anul acesta avem un buget foarte bun pentru că au fost atrase fonduri europene. Nu putem trăi populist. Eu nu cred că e corect să scădem cota acum. Eu ştiu că dă bine la electorat, dar nu se poate aşa ceva. Proiectele europene vin o dată, nu vin în fiecare an, e vorba întreţinerea oraşului, sunt o mulţime de proiecte… Eu v-aş ruga să vă gândiţi foarte serios, eu nu mai am niciun interes pentru că de la 10 iunie nu mai aveţi treabă cu mine”, a afirmat edilul.
Există şi o cotă adiţională aplicată impozitului pe clădire datorat de contribuabilii persoane juridice, stabilită de către consiliul local la 20 la sută.
Cota impozitului pe clădiri în cazul clădirilor care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă se stabileşte la 10 la sută, iar în cazul celor care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă, cota de impozitare va fi de 30 la sută.
„Anul viitor, taxele şi impozitele se vor menţine la nivelul la care sunt şi anul acesta. Singurul lucru care era nou şi se putea introduce se referea la taxa de habitat, care a căzut la vot. Ea mai poate fi reintrodusă pentru anul 2014. Nu există altă formă în care să se mai poată institui în cursul anului”, a explicat şeful Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara, Adrian Bodo.
Pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie 2013, a impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport, datorate pe întregul an de către contribuabilii persoane fizice, se acordă o bonificaţie de 10 la sută.
Depunerea peste termen a declaraţiilor fiscale se sancţionează cu amendă de 100 de lei în cazul persoanelor fizice şi de 300 de lei în cazul persoanelor juridice, iar nedepunerea declaraţiilor de impunere cu amendă de 300 de lei în cazul persoanelor fizice şi de 1.000 de lei în cazul persoanelor juridice.
Revolta impotriva taxei de habitat la Timisoara
Primaria Timisoara incearca din nou sa instituie taxa de habitat
Citiți principiile noastre de moderare aici!