Timisoara City Marathon, eveniment organizat de Club Sportiv Asociația Alergotura, a adunat mulți iubitori de mișcare în cele șase probe desfășurate duminică. Cursa de maraton a avut un număr dublu de participanți în 2018, la start fiind înscrise 84 de persoane interesate să parcurgă distanța dintre Otelec și Timișoara, iar a doua cea mai solicitată cursă a fost cea de semimaraton, cu aproape 300 de persoane la start. Aproape 600 de persoane s-au înscris la semimaraton ștafetă și la crosurile de 10, 5 și 2 kilometri, iar zeci de copii au alergat alături de părinți sau bunici. Evenimentul a fost unul tematic, ancorat în istoria Timișoarei, iar reprezentanții Asociației „Eugeniu de Savoya”, prin garda cetății, au participat și ei la eveniment, oferind un spectacol de istorie vie.
Rezultatele competiției sportive, cu clasamentul câștigătorilor, pot fi consultate pe www.timisoaracitymarathon.ro.
„A fost un eveniment cu multă emoție, am simțit prietenia alergătorilor, aprecierea lor pentru acest eveniment care vorbește despre noi, despre istoria noastră și despre capacitatea noastră de a construi împreună. Dincolo de activitatea sportivă, Timișoara City Marathon este un eveniment pe care îl organizăm cu dorința de a aduce oameni împreună, de a consolida comunitatea locală”, a spus Valentin Mureșan, coordonatorul evenimentului.
Cea de-a treia ediție va avea loc în 27 octombrie 2019.
Citiți principiile noastre de moderare aici!