Anul acesta, după afişarea rezultatelor sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, care au fost făcute publice duminică, elevii au depus 198 de contestaţii, nemulţumiţi de notele obţinute. Cele mai multe, jumătate, au fost depuse pentru Limba şi literatura română, 101, urmând matematica, cu 29 de contestaţii, fizica, cu 26, biologia, cu 22 şi chimia, cu 20.
Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât anul trecut, de pildă, tot după sesiunea de toamnă, au fost depuse doar trei (!) contestaţii. Potrivir inspectorilor şcolari, situaţia se poate explica prin faptul că anul acesta probele orale nu au mai contribuit la media finală de Bacalaureat a elevilor. Astfel, mediile de la probele orale nu au mai ridicat notele finale. Şi procentul de promovabilitate a fost cam mic, de doar 71,96%, iar numai patru elevi au reuşit să obţină note mai mari de 9 în cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului.
Rezultatele parţiale pot fi consultate pe site-ul http://bacalaureat.edu.ro/2010/rapoarte_sept/, iar cele finale vor fi afişate pe 9 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!