Mediul de afaceri nu mai atrage timişenii la fel de mult cum se întâmpla în perioada de creştere economică. Mulţi au renunţat la a fi propriul şef şi au fost nevoiţi să se reorienteje spre slujbe în domeniul lor de activitate. În continuare există persoane dispuse să rişte şi să îşi câştige singuri pâinea. Astfel, datele oficiale ale Registrului Comerţului arată că în cursul alunul 2012 au fost efectuate 4830 de înmatriculări de noi persoane juridice şi fizice care doresc să efectueze activităţi economice. Aceasta reprezintă chiar o mică creştere faţă de situaţia din 2011, atunci fiind efectuate 4827 de înmatriculări.
O creştere de-a dreptul spectaculoasă s-a înregistrat la capitolul comercianţi activi. La 31 decembrie 2012 erau funcţionale 47708 entităţi cu activitate comercială. Pentru comparaţie, la finalul anului 2011 erau activi 38556 comercianţi.
În ceea ce priveşte numărul firmelor dizolvate, în cele 12 luni ale anului încheiat au fost efectuate 967 asemenea operaţiuni, cu peste 300 mai multe decât în urmă cu un an. Alte 770 de firme au activitatea suspendată, probabil în aşteptarea de vremuri mai bune pentru repornirea activităţii.
Este de aşteptat ca odată cu introducerea impozitului forfetar pentru întreprinderile mici să aibă loc un nou val de suspendări a activităţii şi desfiinţări de firme. Probabil multe dintre acestea vor prefera să lucreze la negru, special pentru a nu plăti cei 3% stabiliţi de Guvern.
Citiți principiile noastre de moderare aici!