Potrivit oficialilor Aeroportului Internaţional Timişoara, aeronava care transporta 106 pasageri plus membrii echipajului a reuşit să aterizeze în siguranţă. Pasagerii au fost apoi debarcaţi de urgenţă şi transportaţi în aerogara timişoreană.
„Compania a decis să trimită o altă aeronavă care să preia pasagerii şi să îi transporte mai departe spre destinaţie”, au mai precizat oficialii Aeroportului Internaţional Timişoara.
UPDATE. Reprezentanții Aeroportului Timișoara au anunțat că o altă aeronavă a preluat pasagerii cursei Blue Air și i-a transportat mai departe la destinație. De asemena, o echipă tehnică a companiei aeriene a ajuns la Timișoara pentru a verifica starea tehnică a avionului.
„Aeronava Blue Air care avea ruta Bucureşti – Koln, având la bord 106 pasageri a aterizat luni, 29 septembrie 2014, la Timişoara, la ora locală 08.35, după ce echipajul a semnalat depresurizarea aparatului de zbor. Avionul a aterizat în siguranţă, iar pasagerii au fost debarcaţi şi transportaţi în aerogară. Compania a decis să trimită o altă aeronavă care să preia pasagerii şi să îi transporte mai departe spre destinaţie. Aeronava a decolat de la Aeroportul Internaţional Timişoara la ora locală 12.32. O echipă tehnică a companiei aeriene s-a deplasat la Timişoara pentru a verifica tehnic aeronava care a ridicat probleme”, a declarat Nicoleta Trifan, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Timişoara „Traian Vuia”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!