Între 13 și 17 iunie în Sofia, capitala Bulgariei, a avut loc a 16-a ediție a Campionatului European de Judo al Polițiștilor. La competiție au participat peste 200 de sportivi din cele 16 țări înscrise.
Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș a fost reprezentat de agent Iasmina-Georgiana Covaciu din cadrul Secției 1 Urbane Timișoara. Tânăra a obținut locul 3 la categoria 57 kg.
La proba pe echipe, România s-a clasat pe locul 1, învingând în finală echipa Germaniei, iar pe locurile 3 s-au clasat echipele Austria și Franța.
„Performanța sa remarcabilă în cadrul Campionatului European de Judo reprezintă un exemplu de munca asiduă, pasiune și devotament pentru acest sport. Suntem onorați să avem astfel de polițiști în cadrul IPJ Timiș, care prin realizările lor ne amintesc că dedicarea și pasiunea pot transforma fiecare provocare într-o oportunitate de succes”, au precizat, joi, reprezentanții IPJ Timiș.
Trimite articolul
XMi se pare semnificativ ca un articol de genul acesta are zero comentarii, in timp ce acela cu declaratiile de avere ale politicienilor a strins pina acum noua comentarii. Asta in timp ce prezenta la urne ramine printre cele mai scazute din UE, in ultimii 30 de ani.
Paradoxal… sau nu?
-
bravo tie ca n-ai alta treaba intr-o zi de joi. nu e paradoxal deloc, nu, bravo ei, ce vrei, s-o aplaudam? in schimb, cand vad niste porci ca imi baga mie mana in buzunar (buzunarul public!), parca-mi vine sa scriu niste lucruri care m-ar baga instantaneu in puscarie.
Felicitări!