O vecină a auzit strigătele
disperate ale femeii care încerca să-şi
salveze bunurile din calea focului şi
a chemat ajutor. Încă nu se ştie cu
exactitate ce a provocat incendiul, dar se
pare că focul ar fi pornit de undeva din spatele
casei, de la centrala de
încălzire pe lemne. “Nu
punem lemne în timpul zilei. Doar noaptea. Nu
ştiu ce se putea întâmpla. Poate a luat
foc ceva de lângă centrală“, spunea
proprietarul necăjit, care era la serviciu când
a izbucnit incendiul. Primii au intervenit pompierii de la
Formaţiunea civilă Giarmata, cu o
autospecială. În ajutor le-au
sărit pompierii de la ISU Banat, care
au venit de la Timişoara cu încă trei
autospeciale. “Flăcările s-au extins cu
repeziciune, din cauza vântului. Era un real pericol
de explozie, dar am reuşit să scoatem la timp
cele trei butelii de gaz. Am salvat cât am putut din
bunuri, însă acoperişul a ars aproape
în întregime”, a arătat Lucian Mihoc, de
la Detaşamentul I ISU Banat. Pagubele
şi cauzele producerii incendiului vor
fi stabilite ulterior.
O casă din Cerneteaz a luat foc
ncendiu cu o victimă, luni după-amiază, la o
casă din satul Cerneteaz, comuna Giarmata, din
judeţul Timiş. Pompierii au ajuns la faţa
locului cu patru autospeciale şi s-au luptat cu
flăcările mai bine de o oră. Proprietara, o
femeie în vârstă de 56 de ani, a fost
transportată de urgenţă la Spitalul
Municipal din Timişoara. <A onclick="return open_window( http://media.tion.ro/bildserie/tion/O_casa_din_cerneteaz_a_luat_foc/index.shtml , SERIE ,950,750)" href="about:blank"><IMG height="13" alt="O casa din cerneteaz a luat foc" src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" width="13" border="0" /></A> | <A href="http://video.tion.ro/video/40662/o-casa-din-cerneteaz-a-luat-foc"><IMG src="http://media.tion.ro/bilder/pr/Tion/video.png" width="13" height="10" alt="Video" border="0" /></A>
Citiți principiile noastre de moderare aici!