Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU) a fost înființată încă din anul 2006 la nivelul Primăriei Timișoara. În 2013, administrația locală a decis că din CTATU trebuie să facă parte 17 membri plini și opt supleanți, cu toții arhitecți, iar printre membrii comisiei s-au numărat Radu Radoslav, fostul arhitect șef al Timișoarei, Rudolf Graf sau Vlad Gaivoronschi.
Primăria Timișoara modifică acum componența comisiei, dar și regulamentul după care funcționează aceasta. Se merge pe „multidisciplinaritate”.
Multidisciplinaritate pentru o analiză holistică
„În momentul de față au fost constatate o serie de disfuncționalități precum lipsa unui conținut cadru clar pentru documentațiile de urbanism și totodată necesitatea corelării Regulamentului de Funcționare cu Legea 350/2001, (…) respectiv Legea 50/1991. Componența este asigurată de către membri având pregătire cu preponderență în domeniul arhitecturii. Astfel, s-a constatat imposibilitatea de a asigura multidisciplinaritatea comisiei, o cerință necesară pentru o analiză holistică a documentațiilor de urbanism”, se arată într-un proiect de hotărâre privind înființarea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism care va ajunge pe mesele consilierilor locali.
Holismul este o „concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept «factor integrator» al lumii un principiu imaterial și incognoscibil”, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Ce înseamnă „analiza holistică a documentațiilor de urbanism” știu doar specialiștii din Primăria Timișoara.
Specialiști din mai multe domenii
Pentru că trebuie asigurată „multidisciplinaritatea comisiei” pentru „o analiză holistică”, reprezentanții municipalității au decis ca această comisie tehnică să fie compusă din „specialiști din domeniul arhitecturii, amenajării teritoriului și urbanismului, specialiști în elaborarea de părți din documentații de amenajare a teritoriului sau de urbanism (amenajare peisagistică, climat urban, protejarea și dezvoltarea patrimoniului construit, sociologie urbană și demografie, economie urbană, căi de comunicații și transporturi)”.
Ce rol are comisia? Potrivit aceleiași surse, CTATU va analiza și va avea puncte de vedere pentru fundamentarea emiterii avizului arhitectului șef, pentru documentații de urbanism, PUZ, PUD, studii și proiecte de circulație, studii de fezabilitate, studii și strategii de dezvoltare urbană sau teme de proiectare pentru toate investițiile administrației publice.
PMT a pregătit o listă de 30 de oameni care să reprezinte diverse structuri sau instituții, iar participarea în cadrul ședințelor CTATU se va face prin rotație, cu câte un membru nominalizat de către instituțiile trecute în regulament, astfel încât fiecare membru să aibă o participare de aproape 30% din totalul ședințelor/an, dar nu mai mult de 50% din totalul ședințelor/an. Adică niciun membru nu poate asista la două ședințe consecutive. Fiecare ședință va fi condusă de arhitectul-șef și trebuie să aibă cel puțin șase participanți din zece pentru cvorum.
Nominalizările CTATU:
- Direcția Tehnică – Primăria Municipiului Timișoara: Lucian Buda, Ioan Dominteanu, Ioan Ganciov;
- Direcția Județeană pentru Cultură: Maria Tîrtea, Sorin Predescu, Victor Bunoiu;
- USAMVBT, Facultatea de Horticultură și Silvicultură. Gabriel Szekely, Cristian Berar, Marius Silivășan;
- UPT – Facultatea de Construcții: Constantin Florescu, Ciprian Costescu, Ioan Sorin Herban;
- UPT – Facultatea de Arhitectură și Urbanism: Cristian Blidariu, Cătălina Bocan, Mihai Danciu;
- UVT – Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie: Nicolae Popa, Sorina Voiculescu, Alexandru Drăgan;
- RUR – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest: Maja Bâldea, Cătălin Hancheș Jianu, Radu Radoslav;
- OAR – Filiala Teritorială Timiș: Ramona Mihaela Pascu, Vlad Alexandru Gaivoronschi, Sabin Dușko Răciu;
- Nominalizări arhitect-șef: Ciprian Cădariu, Radu Mihăilescu, Ștefana Bădescu;
- Nominalizări primar: Gabriela Pașcu, Roxana Pătrulescu, Andrei Condoroș.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XSi din 2006 si pina in prezent ce a facut comisia asta???Si de la alegeri de anul trecut pina in prezent nu sa constatat ca comisia asta are ZERO contributie.Acuma capetele iluminate din primarie au descoperit roata sau apa calda care nu exista in Timisoara.Bravo tot inainte cu comisile,specialisti si problemele rezolvate a orasului ZERO
-
Eu am o mare problemă cu competența acestei noi comisii. Acest individ Grof venit din orașul de lumea a treia Reșița și care conduce o firmă de arhitectură pompos denumită ,,Vitamina Arhitect”, cu un uriaș portofoliu din 5 proiecte (dintre care 2 PUZ) care propun niște rezolvări plastice absolut banale pentru un oraș aflat într-o metamorfoză continuă ca Timișoara poate emite judecăți de mare arhitect? Hai sictir. Trebuia aduși arhitecți de elită de la Foster&Partners, Gensler, Zaha Hadid, Grimshaw, nu ultimul loser no name.
-
in ultimii ani comisia a fost echipa lui robu si culita. erau acolo niste “specialisti” cu multe buzunare pentru plicuri
-
…Specialistii au ramas exact aceiasi insa acum sunt subordonati lui fritz si singura diferenta fata de administratia precedenta este ca au marit spagile cu 50%. Va pupa marcu!
-
holistic, holy shit!
Termenul holistic provine de la holos care inseamna totul iar abordareaholistica inseamna sa privesti din toate punctele de vedere problema ( sau dinavion, nava spatiala, etc.)
pe „multidisciplinaritate” mergea si ceauseasca, si a sfarsit nasol.
Dragi tovarsi intr-o societate multilateral dezvoltata este iperios necesar sa se analizezeze de clasa muncitoare de la oras, din toate pct de vedere. uraaaa,uraaaa FRITZ ales la noul Congresssss. Uraaaa
buna ideea, un grup mare de specialisti care se pot inlocui prin rotatie. asa ca nimeni nu poate sa ia decizii bazate pe PCR cand unii nu sunt disponibili
Eu zic ca-i de bine…bine ca implementam holismul, ca de caldura nu prea avem nevoie !!!!
Facem pariu ca aceasta comisie va face holismul, pardon, „concepția care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept «factor integrator» al lumii un principiu imaterial și incognoscibil” PRAF ????
Asa-i la noi reducem taietorii de frunza la caini prin angajarea mai multor taietori MULT MAI CAPABILI SI PRICEPUTI in a taia frunza la caini …..
Sint curios cum va actiona holismul in constructia viitoarelor parcari supraterane de prin cartierele Timisoarei ?????
Comisia pare formata din oameni ok, dar din articol retinem ca jurnalista nu auzise de un cuvant destul de cunoscut in lumea medicala si in urbanism.