Două echipe de meseriași s-au mobilizat pentru a finaliza extinderea și acoperișul casei locuite de părinții cu 13 copii și aflată într-o situație materială precară.
Lucrările la imobil includ realizarea zidăriei la etaj, cofrarea și turnarea stâlpilor și centurilor, precum și construirea structurii șarpantei și montarea unui acoperiș din țiglă. Întreaga operațiune se desfășoară într-un ritm alert.
„Vom face totul pentru ca această familie să aibă un acoperiș deasupra capului și să nu mai fie afectată de ploi”, a declarat preotul Timotei Anișorac, consilier eparhial.
Potrivit Mitropoliei Banatului, pentru finalizarea acestui proiect filantropic s-au unit comunitatea locală și oameni cu suflet mare, din rândul cărora fac parte și membrii echipelor de meseriași, coordonați de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan.
După finalizarea lucrărilor la casă, familia din Sacoșu Turcesc va avea șansa la un trai mai bun, iar căminul celor 15 suflete va fi protejat de intemperii și temperaturile scăzute din această perioadă.
Trimite articolul
X13? Mai da-te ba jos de pe ea!
incredibil cum a turnat 13, nu cred ca are nici 35 de ani mama
donez un bax de Durex .
cind se pot duce la locatie ?
Sper ca i-a ajutat cu prezervative
Să nu omiteți să le faceți cadou și niște prezervative. Bătuții ăștia in cap care toarnă copii cu nemiluita, copii care ulterior se cresc unii pe alții își merită soarta. Păcat de acei copii nevinovați…
Ce buna era educatia sexuala chiar si dupa 2-3 copii, daca asa a vrut domnul sa ii dea 13 copii 😂 unde mananca o gura mai mananca in 12
13…? Mai bine lucra pamantul daca sta la țară! Nu sa insamanteze femeia..jesus! La sat nu ar trebui sa duci lipsa de nimic daca esti harnic!
familia traditionala, frumos 🤪
-
La “scorul” asta poate e traditionala in India sau prin Africa.
Toti prepelicarii de pe aici au treaba cu ce face omul in patul lui. De parca din buzunarul lor si-ar hrani copiii.
Apoi fac stanga-mprejur, aiurea, sub un alt articol: “Vom ajunge minoritari in propria noastra tara!”, “Numai <> mai fac prunci!”, “Ce ii trebuie caine? Mai bine ar creste un copil!”, “Noua cine ne va plati pensia?!”…si alte cele, de acelasi nivel de profunzime.
A! sa nu uit: “Zilele acestea se incalca democratia” – da’ trag cu ochiul, mascaricii, masurilor “de la China citire” de limitare a natalitatii.
Stimabililor, sunteti niste idioti patentati.
-
dar din al cui buzunar, ma, papagalule, daca nu al nostru??
-
Prepelicarule, atat ai intels? Dar hai, prepelicarule, ca-mi pun mintea cu tine: cand a fost ultima data cand ai donat la biserica?
-
-
Orice adevar e relativ,incomplet si contaminat cu iluzii si erori.
Orice adevar e relativ,incomplet si contaminat cu iluzii si erori.
Mai bine si-ar face acte ucrainiene. 13 copii x 600 euro pe lună……
Sau cât e alocația lunară pentru fiecare copil ucrainian ?
-
600 euro e pentru o familie cu un copil, bani pe care ii dam de la noi in prima faza dar apoi ii primim inapoi de la UE, vezi ca te minte sosoaca
-
Bun, o familie bastinasa primeste ? Daca nu, ma repet, sa-si faca rost de acte ucrainiene. De unde vin banii , inclusiv la bugetul local, nu ma prea intereseaza. Era vorba doar de familia aceasta. Nu sunt impotriva.
-
-
Alocatia e la fel pentru toti copiii, indiferent ca sunt ucraineni sau … aborigeni. Diferenta e ca pentru aia ucraineni ne-o da UE inapoi. Pe a astora nu. Apropo, e clar ca astia traiesc din 13 x alocatie, nu? În România, alocația pentru copii este de: 719 lei (pentru copiii cu vârsta până la 2 ani sau până la 18 ani pentru cei cu dizabilități) sau 292 lei (pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani). Deci minim 4650 lei (cel putin 2 sunt sub doi ani). Si cand ma gandesc ce doctori, ingineri sau profesori vor iesii din copiii astia …