Este cunoscut deja obiceiul romilor de a aştepta rudele bolnave în faţa unităţilor sanitare. Asta nu ar fi o problemă aşa de mare, dacă aceştia nu ar lăsa mizerie în urma lor. Acest aspect a fost sesizat şi de poliţiştii locali din Timişoara care au prins un grup de romi ce arunca ambalaje şi pet-uri pe spaţiul verde din faţa Spitalului Judeţean din Timişoara.
„La efectuarea verificării, în fața unității spitalicești se aflau trei persoane, doi tineri și o tânără, toți cu domiciliul în Timișoara, doi cu vârsta de 24 de ani și una de 20 de ani, care au făcut mizerie. Aceștia și-au recunoscut faptele, motivând că nu au văzut coșul de gunoi, deși acesta se afla doar la câțiva metri depărtare. Una dintre persoane se află la a doua abatere de acest gen, motiv pentru care a fost sancționată cu amendă de 500 de lei”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
Amenda în aceste cazuri poate ajunge şi la 1000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!