La locul accidentului au sosit două ambulanţe şi mai multe echipaje de poliţie. Şoferul autocarului a declarat că venea dinspre Punctele Cardinale şi se îndrepta spre mall, pentru a se deplasa la Alioş, iar cand a ajuns în dreptul trecerii de pietoni bătrâna i-a sărit în faţă, pentru a trece strada, şi nu a observat-o, izbind-o în plin. Femeia a fost aruncată la câţiva metri, pe şosea, iar nepoţica acesteia a fost lovită mai uşor.
Conducătorul auto susţine că nu avea viteză mare, deşi femeia a fost aruncată la aproximativ 15 metri de trecerea de pietoni. Martorii oculari spun însă că femeia traversa cu nepoţica de mână, din partea cealaltă a străzii şi că a trecut de celălalt sens de mers, iar când să ajungă pe trotuar, a fost lovită de autocar. “Nu avea de ce să treacă invers strada. O aducea pe nepoţică de la şcoală. Noi aici locuim, la câţiva metri distanţă de trecerea de pietoni“, spune bărbatul femeii.
Bătrâna, în vârstă de 60 de ani, a fost rănită grav, medicii au resuscitat-o la locul accidentului, după care a fost transportată la spital cu ambulanţa. Ea a decedat însă ulterior. Nepoata sa, de 8 ani, a suferit multiple contuzii la nivelul capului. Fetiţa a fost transportată la Spitalul Judeţean din Timişoara, pentru investigaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!