În urma accidentului de vineri seara, unul din cei trei micuți, respectiv o fetiță de cinci ani, s-a stins din viață la câteva ore după accident. Restul familei, respectiv mama, tata și cei doi frați se află încă internați în spital. De neînțeles este inconștiența tatălui care s-a urcat băut la volanul unei mașini în care se afla toată familia. Mai mult bărbatul avea și permisul de conducere suspendat.
Vă reamintim că cinci persoane au ajuns în stare gravă la spital, vineri seara, în urma unui tragic accident care s-a petrecut la intrarea în Timișoara dinspre Șag. Şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat într-un șant. În mașină se afla o familie, părinții și trei copii. În urma accidentului mama a rămas blocată în portbagaj, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare, iar doi dintre copii și tatăl lor au fost găsiți de medici la câțiva metri distanță de mașină.
Grav accident de circulatie, cu cinci victime, la intrare in Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!