Trei firme s-au înscris la licitația lansată de municipalitate în luna octombrie a anului trecut, după ce prima procedură a eșuat, pentru că nicio societate nu și-a depus oferta. Contractul era estimat la 7,5 milioane de euro pe patru ani, iar firmele interesate au fost următoarele: TransClean din Timișoara, AVM Project Invest din Giroc și societatea Consiliului Local Deva, Salubritate SA.
A câștigat societatea din Timișoara, SC Transclean SRL, o firmă cu zero angajați declarați acum doi ani. A fost înființată în 2017 și are ca obiect de activitate principal „transportul rutier de mărfuri, această clasă include include transportul reziduurilor și deșeurilor, exclusiv activități de colectare și eliminare”. Societatea a avut zero angajați pe anul 2018, 131.190 de lei – cifră de afaceri, 126.433 de lei – profit net și datorii de 8917 lei. Cu mențiunea că pe listăfirme.ro încă nu apar informațiile pe anul trecut. Acționari sunt Petru Kalapis și Cristian Gheorghe Magheț, ultimul fiind și administratorul firmei.
Primăria semnează acordul-cadru la valoarea de 27.603.240 lei cu tot cu TVA, echivalentul a aproximativ 5,8 milioane de euro, bani pe care îi va vira în conturile societății în următorii patru ani.
17 utilaje pentru toată Timișoara
Oficialii primăriei spun că Transclean are 14 muncitori, 17 șoferi, un dispecer și un conducător auto. La capitolul utilaje ar sta mai bine: 10 autocompactoare cu o capacitate mai mare de 15 mc, două cu una de cel puțin 5 mc, două autoutilitare cu masa de 3,5 tone, un încărcător cu cupă frontală multifuncțională, un utilaj pentru transport deșeuri dotat cu container mai mare de 10 mc, unul cu un container mai mare de 20 mc, patru containere pentru transport deșeuri cu capacități între 1-10 mc și trei cu capacități mai mari de 20 mc. Vorbim mai exact despre 17 utilaje și șapte containere, împărțite la 14 muncitori.
Practic, angajații Transclean vor trebui să colecteze, să transporte, să depoziteze și să valorifice deșeurile vegetale și deșeurile din construcții provenite din demolări, din activități de reamenajare și reabilitare abandonate pe domeniul public. Mai exact, să ridice gunoaiele din rampele clandestine cu care Poliția Locală se luptă deja de ani buni, care nu erau incluse în contractul ADID cu Retim și nici în contractul PMT cu Brantner.
Saci maro pe bani pentru timișoreni
Mai trebuie spus că Timișoara are, conform nomenclatorului stradal datat din 2017, un număr de 1.278 de străzi. Asta ar însemna că un muncitor ar avea în grijă 91 de străzi.
Potrivit reprezentanților primăriei, firma își va începe treaba la două săptămâni de la semnarea contractului. În caietul de sarcini scria că societatea va pune la dispoziția timișorenilor, contra cost, saci maro pentru deșeurile vegetale. De asemenea, oamenii vor putea închiria și containere pentru deșeurile din construcții. Se va interveni pe zone, urmând ca străzile cu probleme să fie identificate atât de angajații primăriei, cât și de muncitorii Transclean.
Capitala Banatului a devenit primul oraș din țară cu trei firme de salubritate, aceasta din urmă alăturându-se Retim (care se ocupă de ridicarea gunoiului menajer) și Brantner (care se ocupă de salubrizarea stradală). Timișorenii pot scăpa de deșeurile voluminoase și la cele patru puncte de colectare ale Retim, care funcționează pe Calea Torontalului nr. 94, pe str. Torac nr. 2-4, pe str. Avram Imbroane nr. 70 și în parcarea de sub Podul Calea Șagului.
Articole pe aceeași temă:
O firmă a Consiliului Local Deva, interesată să îi scape pe timișoreni de rampele clandestine
Trimite articolul
XUltimele tunuri, Robu stie ceva….
Las ca mai angajeza cativa , doar orasul e curat !!!
anunt!
fac CURat in timisoara.
tarife : 10000 euro / strada. o matur, adun chistoace de pe jos si dupa ce vireaza pmt cascavalul, cumpar un tico cu perie sa spal mecanic carosabilul.
ALO, e mai ieftin decat contractul facut cu cei 14 voinici de la rasarit.
+ promit sa nu aduc angajati din sri lanka
Asta e ca in orice loc unde ceva nu functioneaza: seful incompetent sau angajatii incompetenti. Solutia? Angajezi mai multi, poate, poate se rezolva ceva.
Rampele clandestine trebuiau date la Retim. Ei strang gunoiul, ei trec pe langa toate. Dar de ce sa nu cheltuim bani aiurea?!
Pacat, culorile politice existente au facut rau 30 de ani. In asteptarea pomenilor, pensiilor marite si a altor lucruri facute gresit, ce a fost bine, se duce de rapa. Orasul era mult mai curat cand se ocupa Retim de tot. Nu spun ca era foarte bine, nicideum, era loc de imbunatatiri. Se facea un contract mai bun cu ei, cu responsabilitati scrise clar: de cate ori sa spele, sa mature etc, verificati la sange si puse clauze. NU fac, nu le dai banii. Asa, dam bani in 3 parti, si tot bine nu e/nu va fi. Cel putin bugetul sigur e afectat mai mult decat ar fi trebuit. Ma intreb ce magnat ce castiga din privat bani multi, si-ar facea contract cu 3 firme pt curatenia vilei?
fosti angajati retim…
Vopsitu confunda Timisoara cu bocsigul , nici acolo nu ajung 14 muncitori…
Ce-a ajuns Timisoara, Doamneeeeeeeeeeeeeeeeee
Daca și ăștia o să muncească că și cei de la Brantner va fi vai mama noastră. Și uite așa mai aruncă nesimtitul niste bani publici pe geam…
-
Din pacate, sunt banii nostri, cu care se puteau face atatea alte lucruri….
Kalapis nu e hotul ala de la Retim?
120 mii de euro pe luna??? ce-i cu cifrele astea?? sigur nu e greseala?
-
INca ne mai mira nivelul furtului din banul public? Numai la noi sunt scoruri din astea gen 1.600.000$ pentru 800 m de strada. 10.000.000 pentru un pod peste Bega etc….
Dumnezeule mare! Dar din Primaria asta verifica cineva daca acesta firma castigatoare are Autorizatie pt a ridica deseuri amestecate cum sunt cele din rampele clandestine?! Ce se intampla dupa ce sunt ridicate?! Unde le duc mai departe?! se incaseaza mil de euro din bugetul local si deseurile ajung aruncate in alta parte, pe camp! cum se vor valorifica, sorta, etc?!
EU pungi la cosurile de gunoi nu am mai vazut, bine unele cosuri arata in ultimul hal. Vrem schimbare in acest oras neaparat.
Da, treaba pe care o facea o singura firma, Retim-ul, pe un singur contract , o fac acum 3 firme pe 3 contracte, de milioane de euro. E tare si asta cu ,,are 14 muncitori, 17 șoferi, un dispecer și un conducător auto,,Oare conducatorul auto are ceva diferit de cei 17 soferi? Oricum sifoneala de bani e tot mai mare, se pare ca Mercedesul primarului s-a invechit, sa vedem daca mai e rost de un model mai nou inca in mandatul acesta, care ar putea fi si ultimul.
Stau si ma crucesc.Ce dreaq de caiet de sarcini au făcut? Probabil au stabilit că si condiții sa fie înființată ieri, sa nu aiba angajati si sa nu cate cumva sa faca ceva…Bun…Mai stau si ma intreb …oare primăria nu este asociată cu Retin? Oare nu ne scapă ceva? Trebuie sa scăpăm de primar…
Rade tot inainte de pensionare, dar un contract asa de mare nu are nevoie de aprobare in consiliul local? Cine sunt oamenii aia, de ce nu spune nici unul nimic?
VAI, VAI, VAI!
TIMIȘOARA, TREZEȘTE-TE!
Licitatie trucată de CLANUL mafiot PNL (SRI)
-
Termina cu prostiile, PNL nu e SRI, dar ar fi vrut. SRI este SRI, numai PNL=PSD=USL :)) daca intelegi
Numai povestitori aici,mergeți fraților in consiliu, ședințe, faceți reclamații, etc. doar vorbele de voi –fapte zero :(((
Daca ati arunca gunoiul unde trebuie si nu unde va taie pe voi capul meltenilor, nu ar mai trebui sa plateasca Primaria aproape 6 milioane de euro pe 4 ani. Atat.
Parcă primarului ii place să ne arate cât e de corupt…Ii ia și de prosti pe timișoreni. Trebuie neapărat un timișorean, nu se mai poate cu mafiotul ăsta. Ii fiecare zi pute corupția din el.