Zece bătrâni, cu o medie de vârstă de 80 de ani, stau acum în cele patru încăperi frumos colorate, curate şi parfumate, şi, dacă ei nu au habar despre cursul pe care l-a luat viaţa lor, cu siguranţă familiile lor îşi pot continua viaţa normal, mergând la serviciu şi bucurându-se de copii.
„Ultimul nostru pacient a fost adus aici chiar la sfârşitul săptămânii trecute. Trebuia să vină luna viitoare, dar fata doamnei în vârstă a venit plângând la poartă zicându-ne că nu se mai descurcă cu ea. Cei mai mulţi dintre pacienţii noştri au boli neurologice, nu ştiu cine sunt, de unde vin sau ce fac. Unii au fost aduşi pe targă şi acum sunt pe picioarele lor. Merg cu ajutorul nostru, dar iau masa singuri şi îşi petrec timpul împreună. Toţi au nevoie de supraveghere permanentă, de îngrijire şi medicaţie. Unii se trezesc în timpul nopţii şi umblă prin camere, alţii delirează sau nu pot dormi. Au nevoie de ajutor la baie, la îmbrăcat şi dezbrăcat, la masă… Practic, familiile lor nu mai puteau face absolut nimic pentru a putea avea grijă de ei. Iar noi le oferim absolut tot ce au nevoie”, explică asistenta medicală.
Ziua Marianei Tutunaru începe şi se încheie în centrul de pe strada Nicolae Andreescu nr. 25, alături de alte trei infirmiere, trei asistenţi medicali, o bucătăreasă, un neurolog, un medic psihiatru şi un medic de familie.
„Cel mai vârstnic pacient al nostru are 95 de ani. Trebuie să-i cunoşti după ce vin aici, să înveţi ce le place, ce probleme au şi cum se comportă. Cu o doamnă am dormit în pat în primele nopţi pentru a-i cunoaşte situaţia şi problemele, pentru a o ajuta să se acomodeze. Atunci când ajung aici, unii nu vor să doarmă, alţii nu vor să mănânce, alţii să se spele şi atunci trebuie să te apropii de ei…”, povesteşte femeia.
Familiile plătesc 2.500 de lei pe lună
Mariana Tutunaru doreşte să acceseze fonduri europene pentru a moderniza spaţiile în care trăiesc cei zece vârstnici. A cerut aprobare şi speră să aibă în curând încă două locuri în centru. În curte amenajează deja spaţiile pentru vremea caldă, când bătrânii pot ieşi pe terasă sau în grădina casei. Ar mai vrea paturi cu gratii bune ca să-i poată manevra mai uşor pe cei imobilizaţi la pat sau un EKG.
„Cu cei 2.500 de lei pe care îi plătesc familiile pe lună le asigurăm pacienţilor tot: de la scutece şi mâncarea zilnică pe care o aducem de la sat, până la medicaţie, îngrijire medicală şi cazarea aici. E greu să ne descurcăm cu aceşti bani şi încă mai am datorii, dar cel mai mult contează că îmi place foarte mult ceea ce fac”, adaugă Mariana Tutunaru.
Printre cei care beneficiază de serviciile centrului din Freidorf se numără şi Monica Bălteanu, o profesoară care s-a văzut nevoită să-şi lase tatăl în acest centru. Femeia spune că este însă liniştită pentru că îşi ştie părintele îngrijit. „Tatăl meu are Alzheimer şi locuia cu mama, dar ea a murit şi a trebuit să-l iau pe tata la mine. A fost foarte greu pentru că eu sunt profesor, trebuia să merg la ore, trebuia să lucrez, iar el avea nevoie de mine tot timpul. Eram disperată şi aşa am găsit acest centru. Eu merg acum de două-trei ori pe săptămână la el, nu anunţ când, şi îl găsesc tot timpul curat, frezat, bărbierit. Acolo e ca într-o familie şi are tot timpul îngrijire specializată. Mi-ar fi părut rău să-l las ca într-un spital…”, spune Monica Bălteanu.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!