Pozițiile pe care compania 3Pillar Global Romania le oferă sunt pentru ingineri IT de nivel intermediar și seniori cu experiență dovedită între 2 și 5 ani, care să acopere funcțiile de programare și testare.
În ceea ce privește programarea, se urmăresc în special competențe de Java și Phyton, dar și alte tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicații web și mobile. De asemenea, compania caută să angajeze și manageri cu experiență tehnică. Pe lângă un pachet salarial competitiv, angajații companiei beneficiază de programe specifice de training și posibilitatea de a participa la evenimente IT importante în vederea dezvoltării personale și profesionale.
„Prezența companiei în România a crescut constant, de la mai puțin de 50 de angajați în 2009 la peste 300 în 2014 și va continua să crească și în 2015. Dezvoltarea companiei este determinată de creșterea cererii pentru produsele software made in Romania”, a declarat Cătălin Ștef, director general al societăţii în România și senior vice-president pentru operațiunile companiei la nivel global.
Acesta spune că a ales ca firma pe care o conduce să se extindă în Timișoara deoarece aici există un număr mare de specialiști IT.
„Am ales să extindem operațiunile din Cluj-Napoca și Timișoara datorită nivelului ridicat al specialiștilor IT din cele două orașe. Echipele noastre dezvoltă proiecte exclusiv pentru piețe din SUA și Marea Britanie în strânsă legătură cu clienții și, deseori, acționează ca și consultanți tehnici. În același timp, nu excludem deschiderea unui nou centru de dezvoltare într-un al treilea oraș din România sau în regiune”, a precizat Cătălin Ștef.
Din cei 600 de angajați pe care compania îi are la nivel global, 200 lucrează în noul sediul din complexul de birouri The Office Cluj-Napoca, respectiv 100 în City Business Centre Timișoara.
Nevoile de programare și testare, dar și managementul tehnic la nivel global sunt acoperite din centrele din România, India și Statele Unite, în vreme ce funcțiile comerciale ale companiei sunt concentrate în Statele Unite și Marea Britanie.
Birourile din România deservesc în principal clienți renumiți în sectorul lor de activitate pentru care compania dezvoltă soluții software în domeniile media și entertainment, informare, sănătate și în domeniul financiar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!