Bursa locurilor de muncă se va desfăşura vineri între orele 9 şi 13. Evenimentul face parte din proiectul IFIA – Integrare prin Formare, consiliere şi Iniţiere Antreprenorială, care se adresează în special şomerilor de lungă durată.
În cadrul acestui proiect a fost prevăzută şi organizarea unei burse a muncii permanente, pe site-ul oficial al iniţiativei, la adresa www.ifia.ro. Aici, cei interesaţi pot găsi mai multe oferte de angajare în diferite domenii şi pentru mai multe grade de pregătire profesională.
Job Club este un centru de consiliere pentru cei aflaţi în şomaj. Acesta face parte dintr-o serie de 16 asemenea locaţii, deschise în mai multe judeţe din regiunile Centru, Nord-Vest şi Vest.
Proiectul IFIA beneficiază de sprijin european şi îşi propune să asigure gratuit servicii de informare, consiliere şi mediere a locurilor de muncă, servicii de formare profesională şi consiliere necesară în (re)orientarea pe piaţa muncii.
„Activitatea centrului este deja funcţională. La Timişoara au beneficiat deja de sprijin un număr de aproximativ 150 de persoane. Un proiect pe care vrem să-l dezvoltăm şi care va fi funcţional în perioada următoare este cel al unei burse permanente a muncii”, ne declara Diana Mitar, responsabil de informare şi comunicare în cadrul IFIA, cu ocazia lansării proiectului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!