Raportul a fost elaborat de către membrii High Level Experts Group, numiți în 2016 de Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, beneficiind și de sprijinul Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români, și este publicat cu suportul asociației (fără a angaja însă asociația asupra conținutului, al cărui copyright aparține autorilor), disponibil online.
High Level Experts Group cuprinde opt personalități universitare și ale cercetării științifice din România:
Daniel David – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB)
Ovidiu Andronesi – Universitatea Harvard
Dorel Banabic – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Carmen Buzea – Universitatea Transilvania din Brașov
Bogdan Florian – Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
Silviu Matu – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB)
Adrian Miroiu – Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
Lazăr Vlăsceanu – Universitatea din București
„Într-un an aniversar pentru Universitatea de Vest din Timișoara, la 75 de ani de la semnarea Decretului Regal prin care se înființa instituția care a stat la baza dezvoltării noastre de azi, suntem o comunitatea academică ce privește cu încredere spre viitor, studenți, cadre universitare și cercetători care înțeleg că împreună, prin efort comun, pot să fie mai buni. Clasarea în ierarhia Metarankingului Universitar 2019, obținută prin evaluarea realizată de către personalități academice recunoscute la nivel internațional, face parte din galeria rezultatelor de excepție obținute de UVT în acești ani, pentru care meritul aparține întregii noastre comunități. Această confirmare a calității academice caracteristice universității noastre ne îndeamnă să fim și mai ambițioși, ne obligă să ridicăm standardele universitare și să fin inovatori. Mă bucur să anunț public, odată cu apariția Raportului asupra Metarankingului Universitar 2019, intrarea UVT în cercul de elită al universităților creatoare de brand educațional și de cercetare, UVT fiind prima universitate din România care elaborează și își asumă un «Teaching & Learning Brand», ca set de valori și practici ce vor acorda individualitate și vor garanta calitatea educației și cercetării pe care le dezvoltăm”, declară prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.
Metaranking-ul Universitar include în analiză 91 de universități active din România (54 publice şi 37 private) dintre care doar 30 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională.
Similar edițiilor anterioare, evaluarea universităților prin acest Metaranking a constat în identificarea universităților din România cu o minimă vizibilitate internațională (prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și a căror activitate a generat impact în aria academică internațională.
Universitățile românești nominalizate au înregistrat un punctaj total de 139 de puncte, fiind incluse în analiză doar acele universități care au cel puțin o prezență în unul dintre cele nouă ranking-uri internaționale conform metodologiei Metaranking-ului Universitar 2019. Ca urmare a procesului de evaluare universitățile din Consorțiul Universitaria au obținut 55 de puncte dintr-un total de maxim 139 de puncte (40% din punctajul total).
Prezența învățământului superior timișorean este evidențiată în acest Metaranking prin includerea a trei universități care au cumulat peste 11% din punctajul total (16 puncte, dintre care UVT – 10 puncte, UPT – 3 puncte, UMFVBT – 3 puncte).
Conform metodologiei utilizate, au fost luate în considerare rezultatele și performanțele universităților obținute în următoarele clasamente academice internaţionale ale universităţilor: Academic Ranking of World Universitie (ARWU); Center for World University Rankings (CWUR); Leiden Ranking (CWTS); Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities (NTU); QS World University Rankings (QS); SCImago Institutions Rankings (SCImago); World Universities Ranking al Times Higher Education (THE); University Ranking by Academic Performance (URAP); Best Global Universities al US News (USN).
Metaranking-ul Universitar 2019 utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group, numiți în 2016 de Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, asigurând continuitate viziunii inițiale, fiind elaborat și publicat cu sprijinul Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români. Toate analizele prezentate pornesc de la datele disponibile pe website-urile ranking-urilor internaționale ale universităților la data de 1 noiembrie 2019.
(293792)
Citiți principiile noastre de moderare aici!