În urmă cu doar câteva zile, Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a publicat un anunț de licitație prin care se caută un constructor pentru realizarea unor lucrări suplimentare aferente situației de la nodul Holdea, devenit necesar pentru a putea asigura accesul pe lotul 3 ca urmare a lipsei porțiunii din lotul 2 cu celebrele tuneluri pentru urși. Conform anunțului, durata de execuție este de doar trei luni, deci una de mici dimensiuni.
Prin intermediul acestei noi licitații, durata de finalizare a lucrărilor se va prelungi probabil semnificativ. Nebuloasa licitațiilor românești la drumuri este binecunoscută de toată lumea, cel mai bun exemplu este chiar centura de ocolire a Timișoarei, mai precis bucata dintre Calea Lugojului și Calea Șagului. Aici contractul este întârziat de aproape un an de tot felul de contestații, fie la comisia de specialitate a statului, fie în justiție. Aceasta după ce anunțarea efectivă a câștigătorului a fost foarte mult amânată din cauza realizării a numeroase precizări și explicații ca urmare a întrebărilor puse de participanți. În concluzie, nimeni nu poate să estimeze cât va dura procedura și pentru lotul 3.
Cei de la Asociația Pro Infrastructură atrag atenția de doi ani asupra situației apărute, de la momentul realizării proiectului tehnic pentru noul nod de descărcare a traficului, cerând includerea lucrărilor suplimentare în contractul inițial, iar soluții ar fi existat așa cum o arată asociația. Din motive legale, spun cei de la CNAIR, varianta aleasă a fost cea cu licitația, deci compania și-a băgat singură bețe în roate. Desigur, este cunoscută „lipsa de iubire contractuală” dintre beneficiar și constructor, cele două părți s-au certat luni bune pe tema banilor alocați sau nu pentru realizarea acestui nod neexistent inițial în proiect. Situația ideală ar fi ca societatea care construiește lotul să câștige și această licitație ciudată și să își facă treaba, pe care o putea oricum face fără această procedură birocratică inutilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!