„Pacientul, în vârstă de 41 de ani, din judeţul Caraş – Severin, a fost adus la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) luni, 30 august, în stare foarte gravă. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral. În ciuda eforturilor de a-l menţine în viaţă, ieri dimineaţa (n.r. vineri dimineaţa), în urma testelor efectuate, s-a constat că bărbatul a intrat în moarte cerebrală. Familia şi-a dat acordul pentru prelevarea organelor”, spune Dan Ilincariu, Coordonator Transplant în cadrul unităţii medicale din Timişoara.
La intervenţia din noaptea de vineri spre sâmbătă au participat medici de la Clinica Anestezie Terapie Intensivă, Clinica de Politraumatologie, Chirurgie Plastică şi Reparatorie (Casa Austria) şi Clinica de Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, împreuna cu specialişti din Bucureşti şi Cluj. Aceasta a fost cea de-a 10-a prelevare de organe din acest an, la Spitalul Judeţean. Medicii au prelevat rinichii, care vor ajunge la Cluj, iar echipa de medici din Bucureşti a preluat oasele, tendoanele, pielea şi ficatul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!