Asumându-şi spiritul tulburat, neliniştit al timpului prezent, regizorul Alexander Hausvater propune analizarea mecanismelor puterii, a responsabilităţii individuale în acceptarea abuzului politic, a manipulării şi, nu în ultimul rând, propune o reflecţie asupra acceptării statutului de victimă ca proces inconştient (sau dimpotrivă) de non-asumare.
I se alătură în acest demers echipa formată din Judit Dobre-Kóthay (decoruri), Velica Panduru (costume), Yves Chamberlain (muzica), Răzvan Mazilu (coregrafia), Lucian Moga (light design) şi actorii Ion Rizea, Răzvan Mazilu, Alina Reus, Matei Chioariu, Colin Buzoianu, Cătălin Ursu, Călin Stanciu jr., Doru Iosif, Ana Maria Cojocaru, Andrea Tokai, Romeo Ioan, Victor Manovici, Ioan Strugari, Benone Viziteu, Laura Avarvari, Valentin Ivanciuc, Luminiţa Tulgara şi Dana Bostan.
Premiera spectacolului „Iulius Caesar”, după William Shakespeare, va încheia anul teatral 2010, fiind programată la mijlocul lunii decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!