Elevii din Timiș vin și în această săptămână la școală, rata de ocupare a paturilor Covid fiind de 40,6% în județ, deci sub 75%. În România nu există în momentul de față niciun județ care să aibă o rată peste 75%. Dacă se trece de acest prag, toate școlile din județul respectiv trec în sistem online. Pentru redeschiderea școlilor este necesar ca acest grad de ocupare să scadă sub 70%.
Până acum, cel mai mare grad de ocupare al paturilor Covid îl are județul Vaslui, aproape 70%. Direcțiile de Sănătate Publică din țară postează în fiecare joi situația procentuală pe site-urile oficiale, iar în funcție de situația raportată se decide scenariul de funcționare a școlilor pentru următoarea săptămână.
Există totuși școli care sunt în scenariu online, acolo unde există infectări la 50% din clase, unde nu este căldură în clase sau se fac lucrări de infrastructură. De prezență fizică sunt scutiți și elevii care au boli cronice sau respiratorii.
Lista unităților de învățământ care sunt în online din cauza crizei Colterm în Timișoara:
- Colegiul Național Bănățean Timișoara
- Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti” Timișoara
- Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timișoara
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.14 Timișoara
- Grădinița Cu Program Sâptâmânal Timișoara
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.33 Timișoara
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.19 Timișoara
- Liceul De Arte Plastice Timișoara
- Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara
- Liceul Teoretic „Bela Bartok” Timișoara
- Liceul Tehnologic De Industrie Alimentară Timișoara
- Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara
- Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum” Timișoara
- Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara
- Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.28 Timișoara
- Liceul Teoretic „William Shakespeare”
- Școala Gimnazială Nr.16 „Take Ionescu” Timișoara
- Grădinița Cu Program Prelungit „Franz Lucas” Timișoara (Structură A Grădiniței Cu Program Prelungit „Nikolaus Lenau”)
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.23 Timișoara
- Școala Gimnazială Nr.18 Timișoara
- Școala Gimnazială nr.19 Timișoara
- Palatul Copiilor Timișoara
- Colegiul Național Pedagogic
- Liceul Tehnologic Azur
- Grădinița cu Program Prelungit nr.2
Din cauza temperaturilor improprii, peste 14.200 de elevi din Timișoara sunt afectați.
Conform celui mai recent raport prezentat miercuri de Inspectoratul Școlar Timiș, școlile și grădinițele din Timiș care sunt în sistem online din cauza infrastructurii sau a cazurilor Covid sunt:
- Grădinița Cu Program Norma Boldur (Structură A Școlii Gimnazială Boldur) – personal infectat
- Grădinița Cu Program Normal Belinț (Structură Școala Gimnazială Belinț) – personal infectat
- Grădinița Cu Program Normal Criciova (Structură Școala Gimnazială Criciova) – personal infectat
- Grădinița Cu Program Normal Jdioara (Structură Școala Gimnazială Criciova) – personal infectat
- Școala Gimnazială Dudeștii Noi – personal infectat
- Grădinița Cu Program Prelungit Făget – personal infectat
- Grădinița Cu Program Normal Bătești – personal infectat
- Grădinița Cu Program Normal Bichigi – personal infectat
- Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget – personal infectat
- Școala Gimnazială Foeni – personal infectat
- Grădinița Cu Program Normal Lugojel (Structură Școala Gimnazială Găvojdia) – personal infectat
- Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu ” Lugoj – personal infectat
- Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” Lugoj – personal infectat
- Școala Gimnazială „Maria Brindea” Pesac – fochist infectat
- Școala Gimnazială Șag – probleme de infrastructură
- Grădinița Cu Program Prelungit Șag – probleme de infrastructură
- Colegiul Tehnic „Emanoil Ungureanu” Timișoara – 50% din clase online, șantier
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.36 Timișoara – închisă prin HCJSU
- Liceul Tehnologic „I.C.Brătianu” (fizic clasa a XII-a) – șantier
- Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara -infrastructură
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.28 Timișoara – infrastructură
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.44 Timișoara – Hotărâre CJSU
- Grădinița Cu Program Prelungit Nr.30 Timișoara – Hotărâre CJSU
- Școala Gimnazială „Rudolf Walther” Timișoara – Termoficare
- Palatul Copiilor Timișoara – temperatura scăzută + personal infectat
- Grădinița Cu Program Săptămânal „Rudolf Walther” Timișoara – Termoficare
- Școala Gimnazială Domino Servite Voiteg – infrastructură (personal infectat)
Pe aceeași temă:
Aproape 19.000 de elevi din Timiș fac ore online din cauza frigului sau a cazurilor de Covid-19
Trimite articolul
XGradul de bullshit e la tavan. Veti plati pentru mascarada asta gunoaielor.
aha, deci pentru ca nu sunt paturi, copii sufera? fmm
Aveti cumva Covid la creier?