„Anul acesta, în 5 martie, se împlinesc 125 de ani de la naşterea academicianului Cornel Mikloşi (1887- 1963), personalitate marcantă a vieţii academice timişorene, fondatorul Şcolii de Sudură din România, om de ştiinţă şi profesor al Şcolii Politehnice din Timişoara (1947-1962). Numele său a rămas în istoria Timişoarei ca fiind cel care a inventat în anul 1938, maşina de sudat capete de şină in situ (cale ferată fără articulaţii), cunoscută sub numele de “Taurus”, prima de acest fel din lume, deschizând astfel un nou drum în dezvoltarea căilor ferate”, amintesc reprezentanţii Primăriei Timişoara.
Cornel Mikloşi a condus şi Uzina Electrica Comunală şi Tramvaiele Comunale Timişoara. Preşedinte al Cercului pentru Încurajarea Sudurii (1938-1945) şi director al Centrului de Cercetări Tehnice din Timişoara (1951-1963), cercetător şi fondator al şcolii româneşti de sudură, el a atras în jurul său profesori, ingineri şi industriaşi, constituind nucleul de formare a Institutului de sudură şi Încercări de Materiale (ISIM) de la Timişoara.
Academia Română – Filiala Timişoara şi Primăria Timişoara vor organiza săptămâna viitoare câteva manifestări pentru a omagia personalitatea şi activitatea academicianului, la 125 de ani de la naşterea sa.
Luni, de la ora 13.00, în Parcul Central, va fi dezvelit bustul lui Cornel Mikloşi pe Aleea Personalităţilor, o lucrare realizată de sculptorul Ina Popescu.
De la ora 16.00, la sediul Academiei Române de pe bulevardul Mihai Viteazul nr. 24 va fi organizat un simpozion omagial despre „Viaţa şi opera academicianului Cornel Mikloşi” împreună cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România, Academia Oamenilor de Ştiinţă, Universitatea Politehnica şi Asociaţia de Sudură din România, cu sprijinul Primăriei Timişoara, al Colterm şi al RATT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!