”Concept de imagine însoţită de muzică live”, Imaginarium a ajuns la cea de-a III-a ediţie, cu un eveniment organizat de Direcţia pentru Cultură Timiş, ce va avea loc sâmbătă, 10 mai, de la ora 20.00, în Curtea cu Casta a Casei Artelor (strada Augustin Pacha, nr. 8).
”Peregrinii, trupa de copii din Timişoara care cântă muzică istorică în stilul menestrelilor de demult, vor dovedi că, după şase ani de studiu la pian şi instrumente clasice, pot „îmbrăca imaginile Timişoarei de demult într-o atmosferă sonoră care să facă posibilă o călătorie în timp, în vremea filmului mut . Dacă în primele două ediţii ale spectacolului Imaginarium, Peregrinii au propus imagini şi muzică din epocile turcească şi a secolului al XIX-lea, acum maşina timpului a ajuns la Timişoara anului 1914. Imaginile inedite, vechi de un secol, proiectate ca un film documentar, vor include şi o serie nemaivăzută, până acum, public. Vor fi prezentate fotografii autentice, din colecţii particulare, realizate de un soldat din Regimentul 61 din Timişoara pe parcursul primului an de război mondial”, dezvăluie realizatorii spectacolului.
Accesul publicului este liber.
Citiți principiile noastre de moderare aici!