Accidentul, spun polițiștii, a fost provocat de șoferul autotrenului, un lituanian. Acesta circula dinspre Timișoara spre Arad, iar la intersecție cu drumul ce duce la Sânandrei a vrut să vireze la stânga. Nu s-a asigurat și nu i-a acordat prioritate unui bărbat de 48 de ani care circula regulamentar din sens opus. Mașina a lovit autotrenul, iar în urma impactului șoferul nevinovat a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii de la Rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!