Evenimentul are loc în perioada 8 – 15 octombrie, în diferite spații din Timișoara. Festivalul va reuni importanți creatori europeni, printre care se numără și Oskaras Koršunovas, Silviu Purcărete, Jan Lauwers sau Wim Vandekeybus. Publicul se va putea delecta și cu o mulțime de spectacole interesante, care recurg la noi estetici teatrale. Acestea vor fi oferite de: Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, Teatrul – Spălătorie din Chișinău (Republica Moldova) sau de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara.
Selecția spectacolelor și coordonarea artistică îi aparține teatrologului Andreea Andrei.
„Pentru că teatrul trebuie să chestioneze în permanență problematicile societății în care trăim, am gândit o selecție în care fiecare spectacol devine o sursă de reflecție conceptuală și estetică, aducând împreună creatori, gânditori și iubitori de artele spectacolului”, a declarat aceasta.
În centrul atenției se vor afla spectacole care pornesc de la tematici actuale, fie că e vorba despre identitate într-o Europă multiculturală, istorie sau iubire. Concret, accentul se va pune pe spectacolul contemporan european, în diverse ipostaze: texte clasice puse în scenă în manieră inovatoare, dramaturgie contemporană, teatru cu mize socio-politice, teatru documentar, teatru-dans sau dans contemporan. Spectacolele din selecția actualei ediții oferă publicului ocazia de a viziona spectacole care reflectă, fiecare în stilul său, spiritul epocii în care trăim, spectacole care întrupează viziuni personale asupra lumii. Biletele pentru eveniment se pot achiziționa începând cu 25 septembrie, de la casieria Teatrului German.
Program complet:
Joi, 8 octombrie 2015, ora 20:30 – 21:50, în sala TGST, DESCHIDEREA FESTIVALULUI – ELECTRA, după Euripide și Eschil Regia: Bocsárdi László, Producție Teatrul German de Stat Timișoara (România). Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză
Vineri, 9 octombrie 2015, ora 20:30 – 23:30, în sala TGST, PESCĂRUȘUL, de A. P. Cehov, Regia: Oskaras Koršunovas, Producție OKT / Vilnius City Theatre (Lituania). Spectacol în limba lituaniană, cu traducere în limbile germană, română și engleză.
Sâmbătă, 10 octombrie 2015, ora 17:00 – 20:00, în sala TGST, PESCĂRUȘUL, de A. P. Cehov, Regia: Oskaras Koršunovas, Producție OKT / Vilnius City Theatre (Lituania). Spectacol în limba lituaniană, cu traducere în limbile germană, română și engleză.
Sâmbătă, 10 octombrie 2015, 21:00 – 23:20 în Hala industrială Hasdeu (Hala Metcons 7, Bd. Hasdeu nr.1, în spatele Gării de Nord, lângă Stadionul CFR), POETUL ORB, de Jan Lauwers, Regia și scenografia: Jan Lauwers, Producție Needcompany (Belgia), Coproducție: Kunstenfestivaldesarts, KunstFestSpiele Herren-hausen, FIBA – Festival Internacional de Buenos Aires, Künstler-haus Mousonturm. Spectacol în limbile engleză, olandeză, franceză, norvegiană, tunisiană și arabă, cu traducere în limbile germană și română.
Duminică, 11 octombrie 2015, ora 20:30 – 22:10, în sala TGST, MOLIENDO CAFÉ, Regia: Silviu Purcărete, Coproducție Teatrul German de Stat Timișoara – Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely“ Timișoara (România). Spectacol non-verbal.
Luni, 12 octombrie 2015, 20:30 – 22:20, în sala Operei Naționale Române Timișoara, pe gradene, EȘTI UN ANIMAL, VISKOVITZ! de Alessandro Boffa, Regia: Tudor Lucanu, Producție Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu-Vâlcea (România). Spectacol în limba română, cu traducere în limbile germană și engleză.
Marți, 13 octombrie 2015, ora 18:00 – 18:50, în sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, 7/7, Regia și coregrafia: Baczó Tünde.Producție Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara (România). Spectacol non-verbal
Marți, 13 octombrie 2015, ora 20:30 – 21:30, în sala TGST, HOTEL PM, un spectacol de Andrea Gavriliu, Producție Teatrul German de Stat Timișoara (România). Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză
Miercuri, 14 octombrie 2015, ora 18:00 – 20:00, în sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, MOLDOVA INDEPENDENTĂ. ERATĂ. Un spectacol de Ion Borș, David Schwartz, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc. Producție Teatru-Spălătorie Chișinău (Republica Moldova). Spectacol în limbile română și rusă, cu traducere în limbile germană, română și engleză.
Miercuri, 14 octombrie 2015, ora 20:30 – 22:15, în Hala industrială Hasdeu (Hala Metcons 7, Bd. B.P. Hasdeu nr.1, în spatele Gării de Nord, lângă Stadionul CFR), VORBEȘTE ÎN ȘOAPTĂ CÂND VORBEȘTI DESPRE DRA-GOSTE…, Regia, coregrafia și scenografia: Wim Vandekeybus, Producție Ultima Vez (Belgia), Coproducție: Foundation Mons 2015 European Capital of Culture, KVS (Bruxelles, Belgia), Le manège.mons (Mons, Belgia), Festival de Marseille (Marseille, Franța). Spectacol non-verbal.
Joi, 15 octombrie 2015, ora 18:00 – 20:00, în sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, MOLDOVA INDEPENDENTĂ. ERATĂ, Un spectacol de Ion Borș, David Schwartz, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc, Producție Teatru-Spălătorie Chișinău (Republica Moldova). Spectacol în limbile română și rusă, cu traducere în limbile germană, română și engleză.
Joi, 15 octombrie 2015, ora 20:30 – 21:40, în sala TGST, ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI: FUCHSIADA, după Urmuz, O instalație teatrală imaginată de Helmut Stürmer, asistat de Silviu Purcărete, Producție Teatrul German de Stat Timișoara (România). Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!