Perioada de recenzare a fost prelungită de către Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor, care a emis o hotărâre în acest sens.
Astfel, noul termen până la care se efectuează recensământul este 24 iulie inclusiv, iar recenzorii vor fi teren, în continuare, în această perioadă.
Totodată, cele 14 puncte fixe, anunțate de Primăria Timișoara vor rămâne deschise cu același program de lucru, inclusiv sâmbăta și duminica.
Timișorenii se pot recenza la:
- Căminul pentru persoane vârstnice „I.M. Klein”, strada Inocentiu Klein nr. 29, zilnic între orele 8- 18;
- Centrul de Informare Turistică, strada Alba Iulia nr. 2, zilnic orele 9 – 20;
- Centrul de primiri în regim de urgență și criză Pădurea Verde, strada Avram Imbroane, nr. 92, zilnic 8 – 18;
- Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități „Podul Lung”, strada Cornelia Sălceanu, nr. 17, zilnic 8 – 18;
- Centrul de Zi pentru reintegrarea socială a persoanelor adulte în dificultate, strada Plavoșin, nr. 21, zilnic 8- 18;
- Complex de servicii DAS, strada Simion Bărnuțiu, nr. 11, zilnic 8 – 18;
- Complex de Servicii pentru Copii Sf. Nicolae, strada Platanilor nr. 2, zilnic 8- 18;
- Complexul de servicii pentru persoane vârstnice „Sf. Mihail și Gavrilă”, Calea Sever Bocu nr. 44, zilnic 8 – 18;
- Complexul de servicii Sf. Francisc, strada Telegrafului nr. 8, zilnic 8- 18;
- Direcția de Asistență Socială, bd. Regele Carol I, nr. 10, zilnic: 8 – 18;
- Direcția de Evidență a Persoanelor, bd. Mihai Eminescu nr. 15, luni-joi: 8- 18:30, vineri: 8 – 16, sâmbătă: 10- 12, duminică închis;
- Iulius Town, Piața Consiliul Europei nr. 2, zilnic 9- 21;
- Primăria Timișoara, bd. C. D. Loga 1, zilnic: 8 – 16:30;
- Sediul Timișoara pentru Ucraina, bd. General Dragalina, nr. 38-42, zilnic 8 – 18.
De asemenea, primăria a luat măsura suplimentării persoanelor în punctele în care s-a constatat aflux de cetățenii și va continua să monitorizeze desfășurarea recenzării, astfel încât să fie asigurate toate condițiile necesare.
Vă reamintim că, primarul Dominic Fritz a atras atenția că dacă Timișoara nu apare cu cifra oficială de locuitori în statistici riscă să piardă din banii alocați de Guvern.
„Ajungem cu câteva zile înainte de finalul recensământului, ca Timișoara să numere doar puțin peste 160.000 de locuitori, în loc de 300.000 cât era estimat că va avea Timișoara. Județul Timiș, deși este estimat undeva la peste 700.000 de locuitori, este la ora actuală undeva pe la jumate 365.000 de locuitori. Ori, dacă rămânem cu aceste date, aceste date vor fi folosite în continuare pentru tot ceea ce înseamnă acordare de fonduri bugetare, de proiecte, inclusiv la nivelul localităților, chiar și la nivelul județului Timiș”, a transmis subprefectul Ovidiu Drăgănescu.
Recenzarea este obligatorie pentru toate persoanele care locuiesc în România sau care sunt plecate pentru o perioadă mai scurtă de un an.
Cei care nu completează chestionarele riscă amenzi între 1.000 și 3.000 de lei.
În județul Timiș, Bethausen este prima localitate care a finalizat Recensământul populației și locuințelor.
De-acum, localitatea are peste 3.000 de locuitori, ceea ce înseamnă accederea într-o clasă superioară de unități administrative teritoriale și punctaj mai mare la proiecte, finanțări, salarii etc.
Pe aceeași temă:
Timișoara riscă să piardă bani dacă locuitorii nu se declară la recensământ
UPDATE. Cinci puncte fixe de recenzare deschise vineri de Primăria Timișoara
Trimite articolul
XCei care nu completează chestionarele riscă amenzi între 1.000 și 3.000 de lei.
Formularele sint completate de recenzori, deci ei vor fi amendați dacă cineva refuza sa fie recenzat.
Eu nu primesc și nu vreau să intru în contact cu recenzorii. La 4000 de cazuri de covid pe zi, nu vreau să mă expun.
Daca crede cineva ca eu imi permit sa ma expun la noul Centaurus adica Covid vorbind cu recenzorii, se inseala amarnic.
Siguranta este pe primul loc.
La o adica daca nu stie statul cine sunt pentru ca nu m-a recenzat nici nu poate sa imi dea amenda iar daca totusi imi da amenda inseamna ca stie cine sunt si atunci de ce ma recenzeaza?
-
Corect