S-au decalat zilele de testare a elevilor în Timiș după ce nu au sosit suficiente teste. 40.000 de teste de salivă au fost împărțite de Inspectoratul Școlar în 10 decembrie doar spre școlile din Timișoara, unde se află jumătate din elevii din județ, din rezervele din depozit. Luni a sosit o nouă tranșă de 67.200 de teste care au fost împărțite în județ, însă doar marți au fost distribuite la părinți. Toate aceste teste ajung pentru o singură testare a elevilor din Timiș în această săptămână, așa cum a precizat inspectorul școlar general Marin Popescu.
Cum elevii din județ se testează de abia astăzi, la testele efectuate luni și marți în Timișoara – 12 elevi au ieșit pozitivi, iar în urma testării PCR șase au fost declarați pozitivi. Pentru un caz încă se așteaptă rezultatul.
Conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Timiș, 7.155 de elevi din județ sunt vaccinați, iar procentul de imunizare în rândul cadrelor didactice rămâne la 75%. Alți 193 de elevi din județ se află în carantină.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XBun venit in #RomaniaNormala, sau cum zice Werner, #RomaniaEducata !
La ce naiba mai faceti teste cand sunt atat de putine cazuri? De ce chinuiti copiii?
De ce nu se renunta lacertificatul verde?
-
Pai de-aia facem teste naibii sa vedem cati dracului sunt +, dar tu nu ai cum sa intelegi deoarece esti cu vaccinul la chiuveta sau deloc, adica da mai degraba deloc. Abia astept sa recarantineze tara ”sefii” din Bucuresti pt. toti nevaccinatii sa pot merge linistit again la restaurante si in malluri cu oamenii mei, adica AIA vaccinati. Tu ia-ti familia si du-te-n padure sau la biserica, acolo ai voie. Restrictiile de sarbatori reduse s-au facut tot pt. voi amaratiilor sa PUTETI merge la carnati si dobos la neamuri intarziate la glezna ca voi ( nu la creier, nu aveti asa ceva ).
P.S. copilul meu are 13 ani si este vaccinat ( WOW, sper sa nu moara de la ”IEL” ). Vai de capul tau si restu’ de nevaccinaci cu idei de cartofi prajiti, din cauza voastra copii si noi trebuie sa purtam masti si sa completam PLF cand mergem in alte tari sau chiar sa facem teste PCR desi suntem vaccinati. Ascultati si inghititi tot ce spune AUR ul. Sosoaca si iubitul tau Simion degeaba urla pe strazi jos aia si jos cealalta , ambii redusi SUNT VACCINATI, deci c’mon…..v-ati luat teapa, iar ei umbla prin tari straine cu QR code pe bune.-
Esti cam la fel de manipulat ca si Samuel. Doar ca tu esti in directia opusa. E greu cand esti prost dar te crezi mai “dastept” decat altii.
-
daca ti-ai vaccinat copilul, esti un MARE BOU, iar tu ca esti vaccinat, poti imbolnavii linistit pe altii, asa ca mai lasa-neeee….
-
Si acum ce te retine sa mergi la restaurante si in malluri cu oamenii tai ?
Din pacate multi nu au inteles nici acum ca vaccinul e încă în fază de testare, nu impiedica raspandirea virusului, nu te scapă de boală, iar vaccinatii pot raspandi virusul mult mai usor decat un nevaccinat. Drept dovadă, te poti uita la numarul cazurilor din tarile cu peste 80% din populatie vaccinata. Probabil si acolo tot nevaccinatii sunt de vina. Poate iti aduci aminte si de ce spunea Gheorghita, ca la 80% vaccinare, apare “imunizarea” de turma. Unde e această “imunizare” ? Nu vezi ca se merge din minciuna in minciuna ?
Vrei sa discutam si despre reactiile adverse pe care statul roman le ascunde sub preș ?
Dupa mintea ta, trebuie luat de bun ce spun Arafat, Gheorghita, Marinescu și compania, iar virologii si cercetătorii de renume, cu zeci de ani de cercetare in spate (Luc Montagnier, Robert Malone, Damian Baciu) trebuie considerati niste “reduși”, nu ?
-
Au impartit deja banii din contractul pentru teste. Mai conteaza altceva?
Dar cum era aia, ca noi populatia suntem de vina pt numarul crescut de cazuri si situatia medicala in care ne aflam :))))
“Autoritatile” fac totul ca la carte, dar nu au cu cine…
Genocid in desfasurare. Copiii nostri trebuie sa moara pentru ca asa au decis niste descreierati. Va spun de pe acum: mare noroc pe noi cu razboiul care incepe in ianuarie-februarie.
‘E ciudat, dragi vaccinați, că, deși ați fost mințiți de atâtea ori în legătură cu eficacitatea așa-numitelor vaccinuri anti-COVID, unii dintre dumneavoastră continuă să creadă gogorițele care li se servesc și resping cu înverșunare orice argument contrar.
Să recapitulăm:
Vi s-a spus că vaccinul imunizează, că o persoană care se vaccinează nu mai ia boala. Iată ce vă spunea Guvernul României: „Contacții vaccinați (vaccin Pfizer/BioNTech, aprobat condiționat în Uniunea Europeană) ai persoanei nevaccinate sunt protejați față de de dezvoltarea bolii Covid-19 – chiar dacă virusul ar putea ajunge în căile respiratorii, transmis de la un purtător, nu va produce efecte, fiind inactivat de anticorpii protectori dezvoltați după vaccinare.” (chiar Guvernul României vă spune asta). A fost o minciună.
Pfizer v-a spus că eficacitatea vaccinului este de peste 90% pentru contaminare și de 100% pentru simptome severe. Asta a fost o altă minciună.
Vi s-a spus că dacă 80% din populație se vaccinează, se va ajunge la imunitatea de turmă. Cum bine se vede, a fost o minciună sfruntată.
Vi s-a spus că efectele adverse sunt minore. Dovezile privind reacțiile adverse, pornind cu indispoziții temporare, stări de handicap prelungite sau chiar moartea sunt tot mai numeroase.
Vi s-a spus că eficacitatea după șase luni nu scade sub 84%. Asta a fost o minciună de-a dreptul nerușinată.
Ați fost amenințați cu tot felul de variante indiene, sud-africane, columbiene, delta, epsilon, miu, omicron etc. etc. una mai contagioasă și mai periculoasă ca alta și care necesită urgent vaccinare completă sau cu doza a treia de rapel. Toate au fost alarme false.
Nimeni nu v-a spus, în momentul declanșării campaniei de vaccinare, că va mai fi nevoie de doza a treia, a patra etc.
Deși teritorii în care vaccinarea adulților a ajuns la 100% se află în zone de mare risc epidemiologic, sunteți mințiți că asta se întâmplă din cauza persoanelor nevaccinate.
Vi s-a spus că trebuie de urgență vaccinați copiii, dar asta e o minciună, nu există niciun motiv pentru care copiii să fie vaccinați, persoanele sub 18 ani au o rată de supraviețuire practic de 100%, iar ideea că vaccinezi copiii ca să le aperi părinții și bunicii este o monstruozitate.
Și, totuși, cei care v-au mințit continuă să se bucure de încrederea dumneavoastră iar pe noi, cei care vă prezentăm cifre neîndoielnice, opinii ale unor specialiști, inclusiv laureați ai premiului Nobel, descoperitorii testelor PCR sau a virusului HIV, dovezi de netăgăduit în legătură cu efectele perverse și adverse ale vaccinurilor etc. ne tratați cu neîncredere. Să fie această înțelegere stranie a încrederii și supunerii încă o reacție adversă a vaccinului?’