Strada Daliei din Timișoara a fost complet blocată după ce un copac de pe marginea drumului a fost pus la pământ de vântul puternic. Două mașini, un taxi și un Peugeot, care se aflau în mers și un alt autovehicul parcat au fost lovite de crengile arborelui.
Șoferul Peugeot-ului povestește că a auzit cum arborele era pe punctul de a se prăbuși peste el și a accelerat, dar totuși mașina sa a fost grav avariata. La fața locului a ajuns un echipaj al pompierilor care încearcă să mute copacul de pe carosabil.
La momentul scrierii acestei știri circulația pe strada Daliei era complet blocată, coada de mașini ajungând până pe strada Pestalozzi. În acest moment polițiștii deviază traficul pe strada Socrate.
Vă reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și fenomene meteo periculoase pentru cea mai mare parte a județului Timiș.
UPDATE. Circulația pe strada Daliei s-a deschis după ce, timp de aproximativ o oră, pompierii au lucrat pentru a degaja resturile arborelui căzut.
Articole pe aceeași temă:
Cod galben de ploi si grindina pentru judetul Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!