Un maraton de evenimente muzicale propune Filarmonica Banatul pe agenda Festivalului Timişoara Muzicală, plină în fiecare seară a acestei săptămâni. Aşteptat cu nerăbdare, Turneul Stradivarius le va aduce timişorenilor luni, 16 mai, de la ora 19, pe scena Capitol, Integrala celor 24 de Capricii de Paganini, într-un mult aşteptat spectacol, în care fenomenalul violonist Alexandru Tomescu îl va avea alături pe celebrul balerin şi coregraf Răzvan Mazilu.
Lansat printr-o agresivă campanie de promovare, Turneul Stradivarius a captat un interes mult mai larg decât cel al publicului obişnuit al sălilor de concerte clasice, iar la Timişoara biletele pentru recitalul lui Alexandru Tomescu s-au vândut cu viteza sunetului. Pentru că sistemul de vânzare online nu a funcţionat, melomanii şi-au cumpărat biletele de la Agenţia Filarmonicii. Cei care au lăsat această grijă pentru ultima zi, au aflat că locuri nu mai sunt, iar telefonul directorului Filarmonicii s-a înroşit de apeluri.
« Am încercat să facem în aşa fel încât să se bucure cât mai mulţi oameni de acest eveniment. De aceea, după ce am văzut cât de repede se vând cele peste 900 de locuri din sală, am mai pus 100 de locuri şi pe scenă. Biletele au avut preţul obişnuit, adică 5 lei şi 10 lei, iar în loje 15 lei. Aţi fost de faţă când, înaintea mai multor concertre ale noastre, am urcat pe scenă şi i-am îndemnat pe cei prezenţi să îşi cumpere din vreme biletele pentru Turneul Stradivarius, pentru concertele filarmonicii din Moscova, de săptămâna viitoare, şi pentru alte evenimente ale noastre. Astăzi, pentru recitalul lui Alexandru Tomescu, mai erau doar 10 biletele, care s-au epuizat rapid. Din păcate, cu sistemul online de vânzare a biletelor am avut numeroase disfuncţionalităţi şi ne-am tot lovit de dificultăţi, aşa încât deocamdată am suspendat colaborarea cu respectiva firmă, până când se vor rezolva toate problemele. Mă bucură interesul publicului pentru evenimentul de astăzi, sunt convins că va fi deosebit » , ne-a declarat Gârboni.
În continuare, în festivalul Filarmonicii Cvartetul ieşean Ad Libitum propune în recitalurile camerale de marţi, 17 mai, şi miercuri, 18 mai, de la ora 19, la Capitol, Integrala cvartetelor de coarde de Ludwig van Beehoven. Corul « Ion Românu », dirijat de Iosif Todea, va susţine joi, 19 mai, un Medalion Felix Mendelssohn- Bartholdy, la Domul Romano-Catolic din Piaţa Unirii. Maestrul Gheorge Costin va dirija concertul simfonic de vineri, 20 mai, de la ora 19, la sala Capitol, în care orchestra filarmonicii timişorene va interpreta Simfonia nr. 7 de Bruckner.
Foto © fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!