Are 33 de ani şi doreşte să trăiască „măcar un an”. La vârsta când alţii nu au ieşit bine din nebunia tinereţii, Ionela Ioviță Ioviță a ajuns să-şi mai dorească doar un an de… viaţă. Ea a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu trei ani. Anul trecut, medicii i-au dat vestea – nu mai are mult de trăit. Dar speranţe mai sunt. Ionela luptă în continuare, a găsit la o clinică din Germania, iar medicii de acolo ar putea să-i redea șansa de a trăi sau pot să-i prelungească viaţa, cu cel puţin un an. Aici trebuie să interveniţi dumneavoastră, noi, pentru a o ajuta pe Ionela să dea şi ultima bătălie. Pentru a suferi o intervenţie la clinica din Germania, Ionela are nevoie de aproximativ 80.000 de euro.
Ionela a aflat că are cancer de col uterin în anul 2012. S-a operat, dar în 2014 medicii i-au spus că boala s-a extins la ovare. Peste doar o lună a fost diagnosticată cu cancer abdominal în stadiul cel mai avansat, inoperabil.
„Acum, în ultimul stadiu al bolii, când medicii nu mi-au mai dat nicio șansă, a apărut o rază de speranță de la o clinică din Germania. Dar tratamentul este foarte costisitor, un ciclu de trei săptămâni de chimioterapie costă în jur de 20.000 de euro și s-ar putea să fie nevoie de trei sau patru cicluri. Însă, există șanse mari să-mi prelungească viața cu un an, doi sau trei. Sunt cazuri ca ale mele care s-au vindecat complet”, spune Ionela.
Ea are dureri foarte mari, a slăbit 25 de kilograme, iar în 31 mai are programată… nunta…. Dacă doriţi să o ajutaţi pe Ionela, dacă doriţi să intraţi în echipa ei care se luptă cu o boală incurabilă, aveţi ocazia, o puteţi ajuta donând bani pe numele: ASOCIAŢIA DORINŢA PENTRU VINDECARE Cont: RO06BTRLRONCRT0277663601 Banca: Transilvania, Ag. Calea Lugojului. De asemenea, se pot redirecţiona 2 % din impozitul pe venit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!