Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe strada Gheorghe Lazăr din Timișora, unde Patricia M., de 20 de ani, din municipiu, l-a lovit cu mașina pe Nelu C., de 48 de ani, care se deplasa pe carosabil. În urma impactului bărbatul a fost rănit grav, însă șoferița în loc să oprească și să sune la 112, a fugit de la locul accidentului. Polițiștii Serviciului Rutier au reușit în scurt timp să o prindă pe fugară, care a fost testată cu aparatul etilotest. Tânăra se afla la volan deși avea o alcoolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost dusă la spital pentru recoltarea probelor biologice.
„Polițiștii vor continua cercetările în dosarul penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițer de presă al IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!