Sâmbătă 2 iunie – între orele 10.00 şi 18.00 – copiii au acces gratuit la cea mai mare expoziţie de ceasuri din vestul ţării. „Pe lângă aproape 1000 de orologii micii vizitatori pot experimenta atmosfera unei prăvălii şi a unui atelier de ceasornicărie şi bijuterie de la începutul secolului trecut. Mobilier specific, reclame, piese, unelte, dar şi elemente multimedia povestesc istoria dublului meşteşug de bijutier-ceasornicar din Banat. Colecţia cuprinde: ceasuri de buzunar, de mână, deşteptătoare şi de perete. Copiii sunt invitaţi să descopere ceasuri puşculiţă, ceasuri de caleaşcă, ceasuri tip tablou, ceasuri cu cuc, ceasuri anuale şi ceasuri miniaturale. De asemenea puteţi afla cum a ajuns ceasul de buzunar să fie purtat la mână. Mai mult decât atât, cei mici pot afla povestiri cu oameni ce au supravieţuit celor două războaie mondiale, istorisiri despre fotbal, patinaj şi schi, fotografierea pe film şi nu în ultimul rând despre valorile familiei”, dezvăluie Emil Kindlein, fondatorul muzeului.
Evenimentul este susţinut de Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!