Situația ne-a fost raportată de un cititor Tion. Zborul spre „capitala” insulei Creta ar fi trebuit să plece inițial de la ora 12:50. După aceea, a mai fost dată o singură actualizare, dar oamenii au așteptat degeaba în aeroport, pentru că nici această oră nu a fost respectată. Vorbim de ora 19:00, oră afișată atât pe tabelele din aeroport, cât și pe site-ul aeroportului.
„S-a amânat zborul de la ora 12:50 până acum și suntem tratați cu indiferență. Nu ne mai spune nimeni nimic concret. (…) Agențiile spun că ele nu pot face nimic, să contactăm compania. Compania spune să contactăm agențiile. (…) Este ora 19.45. Tabela arată ora 19. Ne-au prostit”, ne-a scris cititorul.
Potrivit reprezentanților aeroportului, este vorba despre o defecțiune a aeronavei. Nu se știe ora exactă la care reparațiile vor fi gata, doar că acest lucru se va întâmpla „în curând”.
„Aeronava a fost defectă. Am înțeles că lucrurile sunt pozitive și că vor pleca în curând. Nu avem o estimare exactă, dar așteptăm să ne informeze echipajul. În curând vom afla și vom comunica”, a declarat pentru Tion Călin Petrescu, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Pe de altă parte, reprezentanții companiei HiSky, cea care operează zborul, nu au putut fi contactați. La numărul de relații cu clienții, după cinci minute în care robotul ne-a spus „Vă rugăm să așteptați pentru a nu vă pierde prioritatea la apel”, tot acesta a venit cu mesajul „Ne pare rău, toți operatorii noștri sunt ocupați” și a închis apelul.
Până la momentul redactării acestui articol, ora 20:00, situația nu s-a remediat.
Reprezentanții aeroportului, însă, ne-au promis că ne vor ține la curent cu statusul zborului.
UPDATE. Pasagerii au fost îmbarcați în jurul orei 20:15
Pasagerii vor pleca, până la urmă. Cu o întârziere de peste 7 ore și jumătate, dar vor pleca.
„A început îmbarcarea pentru Heraklion! După push-back începe procedura de decolare, timp estimat de 15 minute”, ne-a informat, la ora, 20.15, purtătorul de cuvânt al aeroportului.
Zborul este operat fizic de Skyup, dar acesta aparține, de fapt, de HiSky. Cele două companii au o înțelegere în acest sens.
Imaginile ne-au fost transmise de un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale! Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre ne poți trimite informațiile pe redactie@tion.ro sau direct pe pagina de Facebook.
UPDATE 2. Avionul a decolat după ora 21
Avionul, cu 179 de pasageri la bord, a decolat de abia la ora 21:10, potrivit reprezentanților aeroportului.
Trimite articolul
XDoat ca e operat de SkyUp nu HiSky zborul
-
Nu a fost ținut nimeni în aeroport cu orele… oricine putea pleca oricând dorea.
-
Nea-goe ‘desteptule’ atata timp cat nu oferi informatii si nu actualizezi la intervale rezonabile ora plecarii nimeni nu se risca sa paraseasca aeroportul pentru a merge la … plimbare prin Timisoara
-
Si ca de obicei, oamenii urlau la angajatii de jos care ii ajuta la imbarcare. De parca ei erau responsabili si de parca ei ascundeau informatii si detalii despre ce se intampla. Romanica tatiiii.
-
Din păcate angajați aia nu erau angajații HiSKY ,ci angajații Menzies.Angajatii aia au niste ,,beșini” de semidumnezei ,zemeflitori și miștocari chiar daca nu sunt probleme la zbor.Si da am fost in acel avion ieri,am stat peste 10 ore in aeroport și am văzut atitudinea lor și la celelalte zboruri.Pe ăla mic și negricios cu aere de ,,mitic” care împărțea voucherele pentru zborul de Heraklion l as trimite înapoi la Otopeni la împărțit bilete in parcare cu bisnitarii,nicidecum să interacționeze cu clienții.
Apelati la Airhelp . com si uite asa aveti jumatate de concediu platit de companiei ,la zbor cu cel putin 3 ore intarziere aveti 600E despagubire.
Bafta.
-
Nebunie!