„Miercuri, poliţiştii locali au desfăşurat o acţiune care a avut drept scop prevenirea, dar şi combaterea actelor de vandalism, a murdăririi ori degradării mobilierului din mijloacele de transport în comun, ori a încălcării unor norme sociale, respectiv pe tramvaiele liniei 2, 4, 6, 7, 8, 9. Călătorii clandestini, precum cei care provin din rândul oamenilor străzii au fost coborâţi din mijloacele de transport”, a arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Nicoleta Popa. Potrivit acesteia, au fost depistaţi 12 de cerşetori care au fost coborâţi din tramvaie, iar în urma legitimării persoanele care nu aveau domiciliul stabil pe raza municipiului Timişoara au fost îndrumate către localităţile de reşedinţă.
Totodată, agenţii locali au aplicat amenzi între 200 şi 500 de lei în cazul persoanelor prinse călătorind sub influenţa băuturilor alcoolice sau care au făcut mizerie, au cerşit ori i-au jignit pe ceilalţi călători.
C. C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!