În timp ce în unele mijloace de transport în comun călătorii merg cot la cot cu păianjeni, iar în altele plouă, primarul Nicolae Robu anunță o situație îmbunătățită în ceea ce privește satisfacția călătorilor. Edilul-șef a prezentat ultimele statistici ale aplicație care măsoară gradul de satisfacție al celor ce folosesc transportul public.
„Ne face plăcere să anunțăm că în luna august am înregistrat o creștere cu 12% a satisfacției generale a călătorilor față de luna iulie. În ceea ce privește notele încă sunt foarte mici, dacă în luna iulie călătorii apreciau cu punctajul 4,43 serviciile de transport în comun, în luna august aprecierea este cu 4,95. Legat de curățenia în mijloacele de transport, 59% dintre călători apreciază că e curat sau foarte curat și trendul este și el crescător în comparație cu luna iulie. O creștere cu 72% se înregistrează în august față de iulie și la aprecierea bună a frecvenței cu care circulă mijloacele de transport în comun. 29% dintre călători apreciază asta. Creșterea cea mai spectaculoasă se înregistrează la linia 33. Creșterea la frecvența bună este de 567% în august față de iulie. Vom continua să suplimentăm numărul de mijloace de transport în comun pe liniile cele mai circulate și apoi, în timp, vom face lucrul acesta și pe liniile cu mai puțini călători. Îi rog pe cetățenii din zonele mai puțin dense să înțeleagă că nu putem deodată să creștem numărul mijloacelor de transport, pentru că nu avem destui șoferi și vatmani”, a anunțat Robu.
Toate acestea, la scurt timp după ce unele mijloace de transport în comun au fost suplimentate pe anumite linii, cum ar fi 33 autobuze și 4 tramvaie.
„În 2019 vom sta și mai bine, ne vor veni încă cinci tramvaie și ultimele șapte minibuze. În 2019 vom avea 44 de autobuze electrice. Vom avea, fără îndoială, un proiect de finanțare europeană, termen de depunere este 31 decembrie 2018, un proiect prin care vom achiziționa tramvaie noi. Dar chiar în prezent, parcul de mijloace de transport în comun este unul bun, incomparabil cu ce am avut altădată. Pas cu pas vom scoate tramvaiele noi din uz, nu e departe momentul în care toate cele 30 de tramvaie Armonia vor fi în uz”, a completat edilul.
Primarul Timișoarei susține că notele date de timișoreni se datorează și tramvaielor Armonia. El recunoaște însă că nu circulă toate din cele care au sosit la Timișoara.
„Și când vom avea 25 de tramvaie Armonia pe teren lucrurile vor fi cu totul și cu totul altfel. Acum sunt în mod sistematic 13-14-15-16, pentru că nu toți vatmanii sunt favorizați intern de STPT să conducă tramvaie Armonia. Doar unii dintre ei sunt lăsați să conducă tramvaie Armonia. Transportul în comun este o prioritate pentru noi, am făcut foarte multe pentru transportul în comun. Numărul celor care spun că mijlocul de transport are întârziere mare a scăzut cu 25% în august față de iulie. 58% dintre respondenți apreciază că mijlocul de transport a ajuns la timp sau a avut o întârziere mică”, a conchis Robu.
[poll id=”305″]
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2103409″]
[related-post post_id=”2087436″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!