Cu scăderea perioadei de așteptare pentru o programare la proba practică a examenului – „orașul” –, s-a lăudat zilele trecute și prefectul Mihai Ritivoiu.
„Când am fost investit prefect, în ianuarie 2022, termenul de așteptare pentru examenul de șofer la proba practică (oraș) era de 124 de zile. Luai sala și mai stăteai patru luni pentru oraș, timp în care sperai să nu uiți tot ce-ai învățat.
În prezent suntem la zi. Există locuri libere la proba practică pentru sâmbătă, respectiv de luni încolo. Bineînțeles, este meritul cadrelor de la Permise și Înmatriculări. Dar și eu mă mândresc cu această realizare”, scria marți prefectul Mihai Ritivoiu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
S-a ajuns la „normalitate”
Cu șeful Serviciului regim permise și înmatriculări discutasem și în august 2023. Pe atunci, timpul mediu de așteptare pentru programare era de 60 de zile. Cea mai mare problemă era lipsa de personal la examinatori. La acel moment, erau doar șapte în tot județul. Acum sunt 13.
„Este o normalitate pe care cred eu că ar trebui să o avem. În primul rând, am mai adus oameni pe partea de examinare, unde am stat foarte prost cu posturile. Stăm și în continuare, că tot avem o lipsă foarte mare de personal.
Și am mai avut niște discuții cu eu reprezentanții școlilor de șoferi. I-am rugat să încerce și să pregătească elevii, eu știu, poate puțin mai bine, să nu avem așa un procent mare de persoane care sunt declarate respinse la proba practică. Încet-încet ne-am mai revenit oarecum. (…)
Nu e neapărat meritul meu, e meritul colegilor mei. Depun și depunem eforturi mari ca să ținem perioada asta scurtă, inclusiv lucrând în zilele de sâmbătă, de două ori pe lună. Lucrăm și pe partea de examinare și pe partea de înmatriculare așa”, ne-a declarat miercuri Bogdan Cotuna, șeful serviciului.
Potrivit acestuia, problema de personal este, în prezent, mai acută pe partea de înmatriculări, unde sunt doar cinci oameni la ghișeu. Repartizările de la minister nu satisfac nevoile din prezent, mai ales că și academiile și școlile de poliție nu mai sunt la fel de căutate, motiv pentru care se încearcă și angajările din sursă externă.
Puțin sub jumătate dintre candidați iau „orașul”
Potrivit datelor puse la dispoziția noastră de către Instituția Prefectului și Serviciul regim permise și înmatriculări din subordinea acesteia, puțin sub jumătate dintre persoanele înscrise pentru obținerea permisului de conducere îl și iau. Datele s-au îmbunătățit puțin în acest an, dar doar cu câteva procente.
Mai exact, de-a lungul anului 2023, au fost examinați la proba teoretică, la „sală”, 21.265 de candidați, fiind admiși 9.307, adică a existat un procent de promovare de 43,8%. La proba practică, la „oraș”, situația a stat puțin mai bine, cu o rată de promovare de 46,4%.
Comparativ în primele nouă luni ale anului 2024, ratele de promovare au crescut ușor: până la 46,3% la „sală” și 49,6% la „oraș”. La prima au fost 16.798 de candidați înscriși și 7.783 admiși. La cealaltă, au ieșit pe traseu 17.023 și au promovat 8.444.
De notat că unii candidați au dat de mai multe ori examenul. Altfel, în 2022, potrivit declarațiilor șefului de la „permise și înmatriculări” de anul trecut, un candidat avea șanse de 27% să treacă proba practică.
Trimite articolul
X“un candidat avea șanse de 27%”
Prea putine ore practice. Si ieftin si bun nu se prea poate. Ar trebui macar vreo 40 de ore.
Cat despre sala… tinand cont ca numarul de analfabeti functional tinde spre 50%, nu e de mirare deloc.
-
Prețul e precum veniturile romanilor. La cât câștigă un muncitor și la cate cheltuieli are I se pare mult 2500 lei pentru categoria B. Nu toti au salarii de 7-8 mii lei, mai sunt și cu minim pe economie. Iar calitate poți sa scoți doar de la cei…cu care poți lucra. Capacitatea oamenilor de a asimila și procesa instruirea practica a scăzut în ultimii ani. Sunt statistici nu doar la școlile de soferi ci și în învățământ ca interesul pt.a invata a scăzut.
să ajuns la normalitate deoarece foamea e mare. Sau mai împărțit veniturile la examinatori . Doar nu era să se îmbogățească doar 7
Felicitari!
Dar cu inmatricularile ce facem??
2 luni asteptare pentru numere negre sau apelam la o firma de inmatriculari cu spaga peste 3 zile???
Firmele cum pot obtine programari peste rand?
Vreau si eu…
-
Tu nu ai buze siliconate
Da , eamenele merg pe banda rulanta, dar stiti de ce ? Pentru ca se fac examinari sambata cand orasul este mai gol si nimeni nu doreste sa fie programat sambata cu toate ca orasul este mai gol deoarece politistul te cara din sagului pana in Mehala si sansele sa cazi sunt mult mai mari