EURES România oferă 145 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier şi gastronomic, pentru cei care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania. În vederea ocupării posturilor se va organiza o selecție la Sibiu în zilele de 5 și 6 septembrie 2013. Centrala de Mediere a Străinilor și Specialiștilor ZAV Bonn împreună cu Marriott Hotel Frankfurt și compania Europa Park Rust oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: barman (30 de posturi), ospătar (60 de posturi), bucătar (45 de posturi) și manager restaurant „A la carte”/personal serviciu organizare banchet (10 posturi).
Pentru ocuparea posturilor de barman, ospătar și bucătar angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată, experiență în domeniu și cunoștințe bune/foarte bune de limba germană (nivel A2 – B1/B2). Angajarea se face pe o perioadă de 6 luni, începând cu luna octombrie 2013, respectiv aprilie 2014, în funcție de angajator. Salariul oferit este de 1500 – 2000 euro brut/lună pentru ospătar, 1850 – 1950 euro brut/lună pentru barman și 1500 – 2100 euro brut/lună (în funcție de calificare și experiență profesională) pentru bucătar. Timpul de lucru este de 40 – 45,5 ore/săptămână, se lucrează în weekend și de sărbătorile legale. Cazarea poate fi asigurată de către angajator gratuit / contracost (270 euro/luna), iar întreținerea poate fi gratuită/negociabilă sau pe cont propriu.
Pentru posturile de manager restaurant „A la carte”/personal serviciu organizare banchet sunt solicitate persoane care au atât cunoștințe foarte bune de limba germană, nivel C2, cât și cunoștințe bune de limba engleză, nivel B2, precum și calificare și experiență în domeniu.
Persoanele cu domiciliul în județul Timiș, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, bdul Republicii nr.21, telefon 0256/294627, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate și pentru a primi invitație de participare la selecție. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenției de Ocupare a Forței de Muncă); copie act de identitate sau pașaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model Europass (cu fotografie) în limba germană; cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverință de la medicul de familie, cu mențiunea „Apt pentru muncă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!