Ediția 2013 a Festivalului Filmului Francez la Timișoara se desfășoară între 6 și 9 noiembrie, în Aula Magna a Universității de Vest. Accesul publicului va fi liber. Filmele sunt subtitrate în limba română.
„Și în acest an Festivalul Filmului Francez propune o selecție a celor mai bune filme recent lansate, în cadrul următoarelor secțiuni : Comédie, Panorama – care cuprinde cele mai importante filme de succes ale anului, Écran large, dedicată filmelor coproduse în Franța, Rétrospective, consacrată unei mari doamne a filmului francez, Claire Denis, și în sfârșit, pentru ca toate tipurile de public să fie cucerite, Ciné junior, pentru cei mai mici spectatori”, declară Daniel Malbert, directorul Institutului Francez din Timișoara.
„Fata de pe 14 iulie”, în regia lui Antonin Peretjatko este comedia care deschide miercuri, 6 noiembrie, de la ora 16:00, festivalul. Premiat la Cannes 2013 și nominalizat la Caméra d Or, filmul îi are în distribuție pe actorii Vimala Pons, Grégoire Tachnakian, Vincent Macaigne. „Hector a întâlnit-o pe Turquette pe 14 iulie, la Muzeul Louvre. De atunci, încearcă din răsputeri să o seducă. Afectat de criza economică, guvernul decide să scurteze vara cu o lună, acesta fiind un pretext perfect pentru tânăr și gașca lui să plece în sud, la mare, pentru a scăpa de plictiseală și pentru a profita din plin de restul vacanței”- este sinopsisul propus de festival.
Programul Festivalului Filmului Francez la Timișoara:
miercuri 6 noiembrie:
16:00 : Deschiderea Festivalului;
16:15 – 17:45: La fille du 14 juillet / Fata de pe 14 iulie (comedie);
18:15 – 19:50: La bataille de Solferino / Bătălia de pe Solferino (dramă);
20:15 – 21:50: Les rencontres d après minuit / Întâlnirile de după miezul nopţii (comedie dramatică);
joi 7 noiembrie:
15:30 – 16:45: Couleur de peau: miel / Cu pielea de culoarea mierii (animaţie);
17:15 – 18:30: Rengaine / Refren (comedie dramatică);
19:00 – 20:05: Les Gouffres / Abisul (dramă) în prezenţa realizatorului, Antoine Barraud;
vineri 8 noiembrie:
16:00 – 17:35: La belle vie / Viaţa e frumoasă (dramă);
18:00 – 19:30 : 2 automnes, 3 hivers / 2 toamne, 3 ierni (comedie);
20:00 – 21:45: Comme des frères / Ca fraţii (comedie);
sâmbătă, 9 noiembrie:
16:00 – 17:30: Beau travail / Beau travail – Legiunea străină (Claire Denis) (dramă)
18:00 – 19:45: White Material / Țara mea (Claire Denis) (dramă)
20:15 – 21:50: Les Seigneurs / Les Seigneurs (comedie).
Citiți principiile noastre de moderare aici!