Corpul bărbatului a fost observat de trecători, care au solicitat intervenţia unui echipaj SMURD. Medicii sosiţi la faţa locului au constatat că bărbatul era decedat şi prezenta urme de lovituri în zona feţei. Ei au anunţat poliţia, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de criminalişti.
În timp ce poliţiştii examinau cadavrul, în zonă a apărut, cu un taxi, un alt om al străzii, care a afirmat că este liderul boschetarilor din zonă şi care l-a identificat pe bărbatul decedat. El a spus că acesta are 56 de ani, se numeşte Marcel şi, de obicei, îşi făcea veacul în cu totul altă parte a oraşului.
Criminaliştii au prelevat probe de la faţa locului şi încearcă să stabilească condiţiile în care s-a produs moartea bărbatului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!