Potrivit autorităților locale, a fost lansată licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP. Vor fi lucrări doar la fațadă, nu și în interior, deși în Sala Mare a Operei spectatorii „admiră” aproape la fiecare concert igrasia de pe pereți. Se vor investi, așadar, din bugetul local, aproximativ 175.000 de euro.
„Vrem să facem o reabilitare a fațadei, pentru că sunt degradări destul de importante care ies în evidență și mai bine de când am trecut la iluminarea artistică a fațadei. Nu suferă modificări fațada, se va păstra cea actuală. Eu am spus că era foarte frumoasă fațada inițială, dar în acel context arhitectural pentru întreaga zonă, dar între timp zona a suferit modificări importante. A apărut Catedrala în partea opusă, clădirile din vecinătate sunt sensibil mai înalte. Să nu uităm că această fațadă este concepția unui mare arhitect român – Duiliu Marcu, cred că e mai pertinentă opțiunea lui, decât a unor necunoscători, nespecialiști în domeniu, care, dintr-un anumit fundamentalism, se uită mereu în urmă. Nimic nu este perfect pe lumea aceasta, nu trebuie să ne întoarcem tot timpul strict la ceea ce s-a gândit într-un anumit moment istoric”, a explicat Robu.
Edilul-șef nu știe însă să spună dacă în fațada Operei mai sunt „ascunse” sub travertin cele două statui care se aflau la un moment dat pe fațada principală.
„Este un subiect închis câtă vreme sunt eu primar, că eu nu asum așa ceva, să transformăm fațada Operei. Dar acolo se spune că sunt acoperite în nișele care au existat din formatul inițial al fațadei cele două statui. Se va cerceta dacă ele sunt cu adevărat acolo, dacă sunt, opțiunea este să se scoată afară. Trebuie parcurs tot lanțul de aprobări până la Ministerul Culturii. Eu cred că ele trebuie puse în valoare prin postarea lor, pe postamente, de-o parte și de alta a Operei, la o anumită înălțime. Specialiștii vor decide. Ideea mea este agreată de nume importante din cercul arhitecților timișorenilor”, a precizat primarul.
Clădirea Operei va suferi așadar doar intervenții de urgență, în special la fațadă, dar posibil și pe părțile laterale, după ce în cursul acestui an mai multe bucăți din tencuială s-au prăbușit pe pavajul din centru. Palatul Culturii aparține Primăriei Timișoara, iar intervențiile vor fi făcute din bugetul local. Nu se va lucra însă și în interior, fiind vorba de o intervenție de urgență. Edilul susține că atunci când va fi cazul, în orice caz nu prea curând, se va interveni și în interior.
”Acolo sunt anumite spații care sunt ateliere de croitorie. Nu se intervine la sala propriu-zisă, se fac intervenții la cauză, încât să nu ajungă igrasia acolo. Deocamdată nu s-a cerut vreo intervenție la tot ce înseamnă amenajările din Sala Mare, acolo restricțiile de intervenție sunt oricum extrem de severe. Evident că la un moment dat se va pune problema restaurării interioare, dar nu e cazul acum. Probabil că un număr important de ani nu va fi cazul să se facă o restaurare. Acolo va trebui făcută o restaurare, nu o reparație”, a conchis Nicolae Robu.
Potrivit edilului-șef, licitația a fost deja lansată pe SEAP, urmând ca firmele să-și depună ofertele până în 17 decembrie, la ora 10. Valoarea lucrărilor este estimată la aproximativ 634.000 de lei, fără TVA, adică aproape 175.000 de euro, cu tot cu TVA.
Clădirea din Piața Victoriei a fost construită între anii 1872 și 1875, pe un proiect realizat de arhitecții Fellner și Helmer, din Viena. Monumentul a suferit grav în urma incendiilor din anii 1880 şi 1920. În perioada 1923-1928 a fost refăcut de către arhitectul Duiliu Marcu, personalitate marcantă a arhitecturii româneşti din secolul XX. Acesta a refăcut sala de spectacole şi faţada principală, reluând în formă modernă logia cu trei arcade a faţadei iniţiale. Se spune că atunci au dispărut și statuile, ele fiind „îngropate” în fațada clădirii.
Palatul Culturii, clădire monument istoric, găzduieşte în prezent Teatrul Naţional, Opera Română, Teatrul de Stat Csiky Gergely și Teatrul German de Stat, dar și Atelierul de Urbanism al Primăriei Timișoara, Infocentrul Turistic și diverse magazine și localuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!